Localitatea din România unde plouă și ninge cel mai mult

Localitatea din România unde plouă și ninge cel mai mult
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polul românesc al ploilor și ninsorilor este stațiunea montană bihoreană Stâna de Vale, situată în munții Apuseni, potrivit unui documentar realizat de hotnews.ro. La Stâna de Vale plouă în medie de aproape trei ori mai mult decât la București și de șase ori mai mult decât la Sulina, localitatea cu cele mai puține ploi din ţară.

Sunt multe locuri cu vreme extremă în țară: vârful Omu este stația meteo cu cea mai scăzută medie a temperaturii, Miercurea Ciuc și Întorsura Buzăului aduc adesea cele mai mici temperaturi, Calafat este orașul unde vara sunt cel mai des temperaturi de peste 40 de grade, iar la Drobeta Turnu Severin se înregistrează cea mai mare temperatură medie anuală din țară.

Mult mai puțin cunoscut este "polul precipitațiilor", localitatea unde sunt în medie peste 160 de zile pe an cu ploi și ninsori și unde există recorduri lunare de ploi ce te duc cu gândul la India musonică. Spre exemplu, în iulie 1980, cantitatea de precipitații a trecut de 500 mm, ceea ce înseamnă cât plouă la București în zece luni ale unui an obișnuit.

Stațiunea Stâna de Vale este situată pe Valea Iadului, pe versantul vestic al Munților Apuseni, în partea sudică a Munților Vlădeasa. La nicio stație meteo din țară nu sunt precipitații atât de multe - peste 1.600 mm/an, iar asta se întâmplă datorită altitudinii, 1.100 m, dar și fiindcă din vest vin mase de aer oceanic umed și rece. Iarna este multă zăpadă, stațiunea fiind avantajată de situarea într-o depresiune. Verile sunt răcoroase, iar iernile pot aduce strat de zăpadă de peste 3 metri grosime. Cel mai recent exemplu cu strat mare de zăpadă a fost în ianuarie 2019: 140 cm în stațiune și 185 cm la 1.370 m altitudine. În trei ani, 1982, 1997 și 2000, au fost peste zece zile cu strat de zăpadă în luna mai.

Stâna de Vale, scurtă istorie

Stâna de Vale a fost întemeiată de către episcopul greco-catolic al Oradei, Mihai Pavel, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Venind dinspre Padiş, ierarhul a găsit adăpost la o stână şi a rămas impresionat de valea descoperită în vecinătate, de aici venind și numele locului. În 1883, din ordinul său, a fost ridicat primul hotel din zonă, "Siberia". După numai un an, a fost dat în folosinţă şi primul restaurant, "Elisabeta". Peste câțiva ani, locul a fost legat de cel mai apropiat sat, Budureasa, printr-un drum.

Stâna de Vale s-a deschis pentru public la 1 iunie 1890 şi a atras oameni importanți: bancheri, avocaţi, notari, funcţionari. Fiind nu foarte departe de Oradea și de Cluj, faima stațiunii a crescut și veneau inclusiv oaspeți de la Budapesta. Perioada de glorie a stațiunii a fost în anii '30 ai secolului trecut.

În timpul comunismului, stațiunea era faimoasă pentru tabăra de pionieri, pentru drumețiile din zonă și pentru camping. Stâna de Vale era considerată "stațiune climaterică permanentă, de altitudine", iar o carte ghid turistic din 1970 vorbea despre iernile cu zăpadă abundentă, cu sezon de schi ce dura din decembrie până în martie. Ghidul turistic scria şi despre factorii terapeutici: clima, presiunea atmosferică scăzută, cu intense radiații ultraviolete și ionizare puternică.

Stațiunea este mică și nu sunt multe locuri de cazare, dar sunt foarte multe trasee turistice. În apropiere se pot vizita locuri precum peștera Meziad și cascada Moara Dracului. Stâna de Vale face parte din comuna Budureasa, iar cel mai apropiat oraș este Beiuș.

În ultimii ani s-au făcut modernizări la pârtie, dar numărul total de zile cu strat de zăpadă a fost mai scăzut. Primăverile pot aduce temperaturi ridicate și sezonul de schi nu are cum să fie lung. Spre exemplu, în aprilie 2014, 2016 și 2020 au fost în total doar opt zile cu strat de zăpadă, în timp ce în anii '80 au fost mai multe ierni când stratul de zăpadă a persistat toată luna aprilie.

În trecut, când iernile erau mai reci, stratul de zăpadă se menținea șase luni pe an, până la mijloc de aprilie. Un record a fost în iarna 1981-1982, când zăpada s-a menținut continuu timp de aproape șase luni, din noiembrie până în mai.

În ultimii ani, numărul de zile cu strat de zăpadă a fost, în medie, cu peste 10% mai mic decât în anii '80, când iernile erau mai dure. O idee despre cum ar putea arăta iernile viitorului ne dă anul 2020, când în aprilie au fost doar trei zile cu strat de zăpadă, iar în decembrie au fost doar nouă zile.

Recorduri meteo

La Stâna de Vale, media multianuală de precipitații este cea mai mare din țară, 1.631 mm, de aproape trei ori mai mult decât în București și de șase ori mai mult decât la Sulina (268 mm). La Stâna de Vale plouă cel mai mult în luna iunie (o medie de peste 192 mm) și în iulie (160 mm). Într-o singură lună media este de sub 100 mm (februarie, 89 mm). Cele mai multe precipitații sunt vara (aproape 500 mm), iar cele mai puține iarna (366 mm).

Temperatura medie multianuală este de 4,4°C. Au fost variații mari de-a lungul anilor: spre exemplu media a fost de +3,2°C în 1997 și de +6,2°C în 2019. Temperatura maximă absolută, +32,7°C, a fost înregistrată în august 2017. Temperatura minimă absolută, -28,9°C, s-a înregistrat în ianuarie 1987.

Sunt în medie peste 160 de zile pe an cu ploaie sau ninsoare. În 2015, au fost doar 128 de astfel de zile, iar în 1996 au fost 211 zile.

Anul cu cele mai multe precipitații: 1980, cu 2.370 mm. Anul cu cea mai redusă cantitate de precipitații: 1953, cu 1.145 mm. Cea mai ploioasă lună: iulie 1980, cu 519,1 mm. Record de precipitații pentru 24 de ore: 181,6 mm pe 18 mai 2021. Perioada cu multe zile cu strat de zăpadă: 1980-1988, 155 de zile/an. Cele mai multe zile cu strat de zăpadă: 188 în 1997 și 185 în 2006. Cele mai puține zile cu strat de zăpadă: 89 în 2014 și 101 în 1990. Grosimea maximă a stratului de zăpadă a fost de 308 cm și s-a înregistrat în iarna anului 2001.

(din surse hotnews)

Citit 1646 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Februarie 2023 09:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.