Oameni de seamă. Mircea Ivănescu, poet, traducător

Oameni de seamă. Mircea Ivănescu, poet, traducător
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Mircea Ivănescu s-a născut pe data de 26 martie 1931, la București, unde a absolvit, în anul 1949, cursurile Liceului ”Spiru Haret” și în 1954 pe cele ale Facultății de Filologie, Secția Franceză a Universității din București. A fost, după absolvire, redactor la Agerpres și la revista ”Lumea”; șef de redacție la Editura pentru Literatură Universală; redactor la revista ”Transilvania” din Sibiu.

A debutat, în anul 1958, cu poezii în revista ”Steaua” din Cluj, revistă în care a publicat și primele eseuri, în anul 1960. Zece ani mai târziu, în 1968, a debutat editorial cu volumul intitulat ”Versuri”. Între celelalte volume de poezii publicate, sunt de menționat: ”Poeme”, ”Poesii”, ”Poem”, ”Alte poesii”, ”Poeme nouă”, ”Alte poeme nouă”, ”Poeme vechi nouă”, pe parcursul anilor 1970-1989. A colaborat, de-a lungul timpului, cu poezii și eseuri la revistele ”Secolul 20”, ”Steaua”, ”Tribuna”, ”Transilvania”, ”România literară”, ”Viața românească”.

Mircea Ivănescu a debutat ”la maturitate, cu o poezie care face notă aparte în peisajul liric al epocii prin formula discursului, cât și prin problematică”. O caracteristică a poeziei sale este ”monotonia asumată, ”poetul însuși subliniind, într-un interviu din anul 1978 ”caracterul repetitoriu al poeziei”, ca ”dat al ei de care eu însumi sunt conștient. Oare viața nu are o cuceritoare monotonie?”

Pentru creațiile sale poetice, Mircea Ivănescu a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România și cu Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu”.

Mircea Ivănescu este recunoscut ca unul dintre prolificii traducători români.

A decedat la Sibiu, pe data de 21 iulie 2011.

Postum, în 2013, a apărut, în cadrul ”Bibliotecii de poezie românească”, seria ”Colecționarul de voci” a Editurii Casa Radio, albumul ”Mircea Ivănescu. Biografii imaginare (cu CD încorporat) – ce reunea înregistrări datând din perioadele 1969-1974,1998 și 2001. În anul 2014 apare la Editura Humanitas, volumul ”Mircea Ivănescu. Versuri” – îngrijit de criticul literar Al. Cistelecan, care a declarat la lansare că poeziile lui Mircea Ivănescu sunt ” de o eleganță rafinată, discretă”.

Citit 647 ori Ultima modificare Luni, 27 Martie 2023 07:44

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.