Ioan Tanoviceanu s-a născut pe 18 ianuarie 1858, în localitatea Glodu, județul Dolj. A urmat studii universitare de Drept la București și la Paris, unde, în anul 1884, și-a susținut teza de doctorat. După absolvire, a fost judecător la Tribunalul din Iași și profesor la Facultatea de Drept din Iași și la cea din București.
Ioan Tanoviceanu a desfășurat și activitate științifică, publicând lucrări, studii și note în revistele de specialitate ale vremii: ”Un pericol național. Creșterea criminalității în România. Cauzele ei și mijloacele de îndreptare”, ”Criminalitatea în România după ultimele publicații statistice”, ”Tratat de drept și procedură penală” – în 5 volume ș.a. Prin aceste lucrări, Ioan Tanoviceanu a contribuit la punerea bazelor Dreptului penal modern în țara noastră.
Ioan Tanoviceanu a lăsat și unele lucrări istorice: ”Din luptele pentru neam. Răsturnarea lui Vasile Lupu”, ”Contribuții la bibliografia unora din cărturarii moldoveni” ș.a.
La data de 9 aprilie 1897 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
A încetat din viață la Odesa, pe 8 aprilie 1917.
