N-a fost loc de surprize la Galați. CSM Arcada țintește prima poziție

N-a fost loc de surprize la Galați. CSM Arcada țintește prima poziție
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Miercuri a fost ziua rezervată meciurilor penultimei etape a turului Diviziei A de volei masculin. Gălățenii i-au avut adversari pe cei de la Unirea Dej, echipă care ne-a oferit o surpriză în sezonul trecut, învingând-o pe Arcada.

De data aceasta, nu s-a mai pus problema de așa ceva, statutul actual al celor două combatante fiind net în favoarea echipei noastre. Chiar dacă la un moment dat, în setul al doilea, au avut și ardelenii o minge de set.

Elevii lui Sergiu Stancu au stăpânit jocul, au pornit foarte bine încă din primul set: 8-3, 16-8, 25-21. Oarecum surprinzător de animat a fost actul al doilea, când băieții noștri s-au jucat puțin cu soarta setului: 4-2, 10-6, 14-10. Scorul s-a strâns nepermis de mult și ne-am trezit cu egalități pe tabelă, 19-19, dar și cu oaspeții la conducere spre finalul actului, 22-23, 23-24, moment când cei de la Dej s-au aflat la o singură minge de set. Ceea ce, să spunem, nu cădea deloc bine! În acest final a fost introdus decisiv în joc slovenul Stalekar, iar toți jucătorii s-au mobilizat pentru 26-24.

Setul al treilea a fost fără putință de tăgadă, 6-4, 10-6, 14-8, 19-12, pentru ca fluierul final să arate o distanțare incontestabilă, 25-17. De remarcat ieșirea cu bine din impas în câteva situații, în special cea de la 23-24. După care s-au risipit și emoțiile pierderii unui set.

Scorul final, CSM Arcada - Unirea Dej 3-0 (25-21, 26-24, 25-17).

La CSM Arcada, pe durata partidei au intrat în joc toți componenții lotului. "Sextetul de start" a fost format din: Dinculescu, Butnaru, Nikula, Savonsalmi, Vanker, Iereşcenko - Kosinski. Pe parcurs, toți ceilalți de pe foaia de arbitraj au intrat în teren: Constantin, Şapoval, Lohmus, Stalekar, Bala, Cristudor și Aldea.

A arbitrat cuplul format din Rareș Puni (Iași) și Teodor Diaconița (Piatra Neamț), având observator de joc un fost voleibalist gălățean - Adrian Pustiu, care în urmă cu peste trei decenii a făcut carieră la CSU Galaţi.

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: SCM Zalău - CSM București 3-0, Dinamo - Știința București 3-0, Steaua - Corona Brașov 3-1, Rapid - SCMU Craiova 3-0, în timp ce Știința Baia Mare a stat.

CSM Arcada, la pândă pentru primul loc

Gruparea gălățeană se află pe podium, cu calculele făcute pentru a ajunge în cel mai scurt timp pe primul loc. Trupa lui Sergiu Stancu deţine cea mai bună formă sportivă din campionat, fiind singura echipă care s-a impus în toate jocurile din ultimele șase.

Clasamentul la zi se prezintă astfel: 1. SCM Zalău 26 puncte, 2. CSM Arcada 22 p, 3. Steaua 20 p, 4. Dinamo 16 p, 5. Corona 15 p, 6. Rapid 13 p, 7. SCMU Craiova 13 p, 8. Știința București 10 p, 9. Unirea Dej 6 p, 10. Știința Baia Mare 5 p, 11. CSM București 1 punct.

Deși se află la patru puncte distanță de lider, echipa gălățeană are un meci mai puțin disputat, iar în retur va avea de jucat pe teren propriu contra sălăjenilor. În același timp, pe primul loc ar putea ajunge în scurt timp și Steaua București, formație care are două meciuri mai puțin disputate.

Gălățenii încheie anul cu o misiunea ușoară de îndeplinit, având de jucat sâmbătă, de la ora 16:00, cu CSM București, în deplasare. Adversarul din weekend are un singur punct în clasament.

Programul complet al ultimei etape din turul Diviziei A1: SCMU Craiova - Steaua, CSM București - CSM Arcada, Știința București - Rapid, Unirea Dej - Dinamo, SCM Zalău stă, iar Corona Brașov - Știința Baia Mare s-a disputat în avans, scor 3-0. Tot în acest an se mai joacă restanța CSM București - Dinamo, pe 23 decembrie.

În continuare va fi un program dens, cu destule zile de pregătire, dar și de... sărbătorit. Pentru că imediat după Anul Nou, pe 6 ianuarie, este meciul retur din Challenge Cup, cu Benfica Lisabona, în care stafful tehnic și băieții vor o evoluție la înălțime!

Citit 225 ori Ultima modificare Joi, 18 Decembrie 2025 13:29

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro