Medicul Nicolae Gh. Lupu s-a născut pe 24 februarie 1884, în localitatea Arsura, județul Vaslui. A efectuat studii liceale la Iași și medicale la București. În 1912 și-a susținut teza de doctorat intitulată "Cercetări asupra acţiunii bacteriale şi antitoxice apiocianazei". Şi-a continuat specializarea la Berlin, Berna şi Paris.
Între 1915 şi 1916, a lucrat ca asistent la Institutul Anatomo-Patologic din Berna. Odată cu declanşarea Războiului de Reîntregire Naţională (1916-1918), a revenit în ţară, pentru a participa, în calitate de şef al laboratorului volant din cadrul Spitalului 2 contagioşi, la marile campanii antiepidemice, în special la combaterea tifosului exantematic.
A fost profesor de anatomie patologică, iar apoi de clinică medicală la Facultatea de Medicină din București, al cărei rector a fost între 1948 și 1953.
A pus bazele Institutului de Terapeutică (1948-1966) şi a deţinut funcţia de efor al spitalelor civile din Bucureşti. În institutul din cadrul Spitalului "Colentina" a amenajat laboratoare atât pentru pregătirea studenţilor, cât şi pentru cercetări ştiinţifice complexe. A transformat spitalul, în 1949, în Institutul de Medicină Internă, primul institut de acest gen din ţară, unde s-au format majoritatea personalităților din domeniul medicinei interne.
Printre lucrările sale se numără "Sifilis secundar, pseudo-reumatism sifilitic", "Contribuţiuni asupra patogeniei icterilor", "Clasificarea nefritelor", "Tratamentul litiazei biliare", "Pneumoconiozele neprofesionale", "Sclerozele pulmonare". Lucrarea "Hematologie clinică", din 1935, i-a adus recunoaşterea de creator al şcolii româneşti de hematologie.
A murit la 30 aprilie 1966, la Bucureşti.
