Oameni de seamă. Salvador Dali, „suprarealismul sunt eu”

Oameni de seamă. Salvador Dali, „suprarealismul sunt eu”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pictorul Salvador Dali s-a născut pe 11 mai 1904, în orășelul Figueras din Catalonia. La șapte ani, pasiunea pentru pictură a început să devină mistuitoare. A luat primele cursuri de desen în 1916, cele dintâi tablouri ale sale fiind influențate de impresionism și de pictura spaniolă a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, până în 1920. A trecut prin majoritatea curentelor și tehnicilor artistice, iar în cele din urmă, după ce a intrat la Academia de Arte Frumoase "San Fernando" din Madrid, și-a găsit propriul stil suprarealist. A dezvoltat o tehnică aparte, caracteristică întregii sale opere, bazându-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optică și, mai târziu, pe tehnici stereografice.

Primul său tablou suprarealist, "Le sang est plus doux que le miel", datează din 1928. A devenit cunoscut în întreaga lume când trei dintre pânzele sale, incluzând "The Basket of Bread", au fost expuse la a treia expoziție internațională, la Pittsburg, în 1928. Lucrările pictorilor din această epocă erau din ce în ce mai suprarealiste, caracterizate printr-o alianță dintre tehnica naturalistă clasică dusă la extrem și o tematică bizară și irațională.

Tot în 1928, Dali a întâlnit-o pe Gala Eluard, care va deveni iubita, muza, managerul și principala sa inspiratoare. Va apărea pretutindeni în opera artistului drept "Galarina", "Leda Atomica" sau "Galateea".

Dali a devenit încet-încet liderul mișcării suprarealiste, iar pânza "Persistența memoriei" este cea mai cunoscută lucrare suprarealistă. Influențat de teoria psihanalizei enunțată de Sigmund Freud, Dali a creat în deceniile 4-5 ale secolului pânze înfățișând "creaturi fantasmagorice, scene contradictorii și absurde, abundând de simboluri și tinzând să zugrăvească oniricul”.

Odată cu apropierea celui de-Al Doilea Război Mondial, apoliticul Dali a intrat în conflict cu Breton și grupul suprarealist, din care va fi expulzat în 1934. Acest lucru nu l-a împiedicat să-și expună lucrările la toate expozițiile internaționale ale decadei, susţinând plin de infatuare "Le surrealisme c'est moi".

După 1945, obsedat de diferite teme științifice istorice sau religioase, a creat noi capodopere: "La tentation de Saint Antoine", "Christ de Saint Jean de la Croix", "Rose meditative", "La decouperte de l'Amerique par Christophe Columb".

Anii 1960 au adus capodopere de mari dimensiuni, precum: "La Bataille de Tetouan", "Tuna Fishing", "La torero halucinogene".

În anii 1980, a revenit la teme mai vechi și a început să-l studieze pe Michelangelo.

După moartea Galei, în 1982, Dali a încercat de mai multe ori să se sinucidă, sănătatea începând să i se șubrezească progresiv. În 1989, pe 23 ianuarie, a suferit un atac de cord fatal.

Şi-a lăsat statului spaniol întreaga avere, circa 130 de milioane de dolari, precum și lucrările.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 679 ori Ultima modificare Vineri, 12 Mai 2023 09:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.