Oameni de seamă. Errol Flynn, june-prim al Hollywoodului

Oameni de seamă. Errol Flynn, june-prim al Hollywoodului
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Actorul australian Errol Flynn (Errol Leslie Thomson Flynn) s-a născut în Tasmania, pe 20 iunie 1909, ca fiu al unui biolog-oceanograf englez. A avut o tinerețe de rătăcitor, înainte de a debuta, fără nici cea mai mică experiență, în filme. Ajuns în Anglia, pentru a deveni actor, a fost descoperit de impresarii companiei Warner Bros și trimis la Hollywood, unde a obținut imediat rolul titular în filmul cu pirați "Căpitanul Blood". În 1942, a primit cetățenie americană. Timp de 15 ani, Errol Flynn avea să domine lumea filmului în calitate de erou pozitiv, apogeul carierei sale fiind atins în peliculele semnate de Michael Curtiz și Raoul Walsh. A excelat în filme de aventuri pe mare, în westernuri, în filme de capă și spadă și de război. Prototip al eroului viril și infailibil pe ecran, nu a avut o viață la fel de exemplară ca în roluri, fiind un petrecăreț cu o moralitate îndoielnică. Viața "sentimentală" agitată și slăbiciunea pentru alcool i-au grăbit declinul. Cariera i s-a încheiat cu "Cuban Rebel Girls", în 1959. A decedat pe 14 octombrie 1959, la doar 50 de ani.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 891 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Iunie 2023 18:31

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.