Ioan Lupaș s-a născut pe data de 9 august 1880 în localitatea Săliște din județul Sibiu. În perioada 1900-1904, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, cu doctorat în anul 1905, specializare la Universitatea din Berlin.
După absolvire, Ioan Lupaș a fost profesor de Istorie bisericească și Istoria românilor la Institutul Teologico-Pedagogic din Sibiu, din 1905 și până în anul 1908, promovând concomitent examenele din secția teologică.
Închis la Seghedin timp de trei luni, în anul 1907, în anul următor Ioan Lupaș a fost silit să se retragă din învățământ, fiind numit paroh și administrator protopopesc în Săliște, iar în anul 1910 a fost ales protopop. În același timp, a funcționat ca inspector al școlilor primare ortodoxe din protopopiatul Săliște.
Militant pentru Unirea Transilvaniei cu România, Ioan Lupaș a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din data de 1 decembrie1918, și, apoi, secretar general al Resortului Culte și Instrucțiune Publică din Consiliul Dirigent; deputat al Săliștei în primul Parlament al României reîntregite.
Din toamna anului 1919, a fost numit profesor titular la Catedra de Istorie Modernă a românilor și Istoria Transilvaniei la Universitatea din Cluj, în cadrul căreia a funcționat până la pensionare.
Ioan Lupaș a publicat lucrări, manuale didactice, articole, note, recenzii, majoritatea tratând teme de istorie a românilor transilvăneni, istoria bisericii și a culturii românești, între care ”Biserica ortodoxă din Transilvania și unirea religioasă din veacul al XVIII-lea” – teza de doctorat, ”Mitropolitul Andrei Șaguna”, ”Contribuții la istoria românilor ardeleni 1780-1792”, ”Documente istorice transilvănene”.
Ioan Lupaș a fost ales, în anul 1914, membru corespondent și, în anul 1916, membru titular al Academiei Române; în anii 1932-1935, deține funcția de președinte al Secției Istorie a acesteia. A mai activat ca membru în Comitetul Central și ca președinte al Secției Istorie a Asociației Transilvane pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român. A fost cofondator și codirector al Institutului de Istorie Națională din Cluj, în perioada 1920-1945, publicând cele zece ”Anuare” ale acesteia.
A decedat pe data de 3 iulie 1967.
