Filosoful Rudolf Eucken s-a născut pe 5 septembrie 1846, în micul oraș Aurich, din nordul Germaniei.
A studiat filologia clasică și istoria antică la Universitatea din Gottingen, apoi la Universitatea din Berlin. Și-a susținut doctoratul în 1866, cu o teză despre Aristotel. La Berlin a urmat și cursurile profesorului Friedrich Adolf Trendelenburg, rectorul Universității și membru al Academiei Prusace. Mai târziu, în volumul "Memorii" (1921), Eucken a citat numele celor care s-au format la școala acestei personalități. Printre mulți alții figurează și Titu Maiorescu, personalitate marcantă a României la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În 1869, Rudolf Eucken a predat la un gimnaziu din Frankfurt, în 1871 a fost numit profesor de filosofie și pedagogie la Universitatea din Basel, Elveția, până în 1874, când i s-a oferit catedra de filosofie la Universitatea din Jena, unde a rămas timp de 46 de ani, până în 1920, când s-a retras din învățământ.
La Jena a scris lucrările "Istoria și critica noțiunilor fundamentale ale zilelor noastre" și "Unitatea vieții spirituale în conștiința și fapta omenirii". În acestea, ca și în alte opere, Eucken pornește de la concepțiile filosofului Johann Gottlieb Fichte - părinte al idealismului german, critică cultura aservită tehnicii, recunoaște caracterul universal al vieții spirituale bazat pe un panteism noologic, tinde spre cuprinderea realității, depășește intelectualismul pozitivist al filozofiei savante și dezvoltă un activism etic-social, originalitatea ideilor explicând rezonanța internațională a teoriilor sale în primele două decenii ale secolului al XX-lea.
Opera lui Rudolf Eucken a fost tradusă în franceză, italiană, engleză, japoneză și chineză. A ținut prelegeri la universități din Olanda, Finlanda, Norvegia, China și Japonia și cursuri de filozofie în Statele Unite ale Americii, la New York, Baltimore și Philadelphia.
Între lucrările sale, unele traduse și în limba română, se numără: "Lupta pentru un conținut spiritual al vieții", "Liniile fundamentale ale unei noi concepții de viață", "Curente spirituale contemporane", "Sensul și valoarea vieții", "Om și univers" ș.a.
În anul 1908, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, "pentru seriozitatea cu care a tins spre adevăr, pentru forța pătrunzătoare a gândirii și previziunii, a căldurii și forței expunerii cu care a reprezentat și dezvoltat în numeroase lucrări o concepție de viață idealistă".
A încetat din viață pe 15 septembrie 1926, la Jena.
