Istoricul Ştefan Pascu s-a născut pe 14 octombrie 1914, în localitatea Apahida, din judeţul Cluj. A urmat studii superioare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj. În anii 1940-1942, a fost membru al Şcolii Române din Roma. În 1942, a absolvit Şcoala de Paleografie, Diplomatică şi Arhivistică de pe lângă Vatican. Tot în 1942, a obţinut titlul de doctor în litere şi filosofie, specialitatea Istoria României şi Istorie Universală.
A activat, ca asistent (din 1943), conferenţiar (1948-1962) şi profesor (din 1962), la Catedra de Istorie Medie a Facultăţii de Istorie a Universităţii din Cluj, pe care a şi condus-o între 1968 şi 1976. În paralel, a fost cercetător, director adjunct şi director (1973-1990) al Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj.
De numele său se leagă, în afara diverselor contribuţii privitoare la aspecte ale istoriei medii şi moderne a României, studii aprofundate în domeniul demografiei istorice. A publicat cărţi, studii, articole, comunicări, prelegeri şi manuale, dintre care menţionăm: "Istoria Transilvaniei", "Formarea naţiunii române", "Voievodatul Transilvaniei", "Formarea statului unitar român". În colaborare, a fost coautor al unor lucrări de sinteză, precum: "Istoria României", "Compendiu la istoria României", "Din istoria veche a României", "Din istoria Transilvaniei", "Bibliografia istorică a României", "Atlas istoric al României".
Pe 21 martie 1963, a fost ales membru corespondent, iar pe 1 martie 1974, membru titular al Academiei Române, for în care a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice, în perioada 1974-1990. A fost preşedinte al Filialei Cluj a Academiei Române, din 1982 până în 1995; preşedinte de onoare, din 1995, al Filialei din Cluj a Academiei Române, membru al unor academii din străinătate, al Comisiei Internaţionale de Demografie Istorică.
A decedat, la Cluj, pe 2 noiembrie 1998.
