Napoleon invadează România în noiembrie. Unul dintre cele mai așteptate filme ale toamnei

Napoleon invadează România în noiembrie. Unul dintre cele mai așteptate filme ale toamnei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ridley Scott ne-a întors în timp, din Roma Antică, în postura unui „Gladiator”, ne-a arătat măreția și decadența Egiptului antic din ochii lui Moise în „Exodus: Zei și regi” și ne-a făcut un tur în Ierusalimul medieval din timpul cruciadelor în filmul „Regatul Cerului”. Acum, a venit vremea să ni-l „prezinte” pe cel mai cunoscut comandant și împărat francez, Napoleon I Bonaparte, de origine corsicană, a cărui ascensiune a început din timpul Revoluției Franceze, cu Joaquin Phoenix în rolul principal, scrie alephnews.ro.

Rolul principal din filmul „Napoleon” i-a fost atribuit actorului Joaquin Phoenix, ajuns la rang de vedetă mai ales în urma prestației sale din „Gladiatorul” (2000), care i-a adus și o nominalizare la Oscar pentru interpretarea personajului Commodus. Ridley Scott, unul dintre cei influenți și mai renumiți regizori contemporani, colaborează astfel din nou cu Joaquin Phoenix în ceea ce se anunță un film istoric de mare succes. Adevărul istoric se dorește a fi respectat în firul epic al producției, însă perspectiva nuanțează aspecte ce țin de personalitatea lui Napoleon ca om de stat, dar și ca bărbat, scrie 9am.ro.

Dincolo de secvențele de luptă ce prezintă ascensiunea lui Napoleon Bonaparte în calitate de conducător politic și militar, lungmetrajul urmărește povestea de dragoste dintre liderul Franței și partenera sa, împărăteasa Joséphine de Beauharnais, al cărei rol este interpretat de Vanessa Kirby.

Relația dintre cei doi este de altfel subiect nu doar de documentare istorică, ci și de producții de divertisment cu accent pe romantism și dramă. Subiectul este atins nu doar în cărți și filme, ci chiar și în lumea jocurilor, acolo unde fanii pot juca Napoleon & Josephine, titlu lansat în anul 2017 de către producătorul de Relax Gaming. Există numeroase alte titluri de jocuri video, precum „Napoleon: Total War”, disponibil și pe Steam, însă slotul mai sus menționat este singurul din categorie care pune accent pe relația dintre Napoleon și cea despre care se spune că ar fi fost unica sa iubire adevărată, potrivit sursei citate.

Cu efecte vizuale excepționale, cu o durată de 158 de minute, intrigi și scene romantice, filmul „Napoleon” va putea fi văzut în cinematografele românești din data de 24 noiembrie.

Citit 909 ori Ultima modificare Duminică, 29 Octombrie 2023 09:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.