Filosoful şi eseistul Constantin Noica s-a născut pe 12 iulie 1909, la Vităneşti, Teleorman. A debutat în 1927, cu poemul în proză ''O poveste''. A colaborat la ''Ultima oră'', ''Vremea'' şi ''Convorbiri literare''. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, în 1931. A fost referent la Institutul Româno-German de la Berlin (1941-1944), unde l-a întâlnit pe Martin Heidegger.
În 1958, a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, în urma procesului intentat de regimul comunist intelectualilor (''procesul Noica-Pillat''), fiind eliberat în 1964. A fost unul dintre cei mai erudiţi gânditori români, aducându-şi o contribuţie capitală în domeniul ontologiei şi metafizicii. A fost distins cu Premiul Herder (1988).
Din vasta sa operă amintim: ''Pagini despre sufletul românesc'', ''Eminescu. Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti'', ''Despărţirea de Goethe'', ''Sentimentul românesc al fiinţei'', ș.a. A încetat din viață pe 4 decembrie 1987, la Sibiu, fiind înmormântat la Schitul de la Păltiniş.
