Ioan Budai-Deleanu s-a născut pe 6 ianuarie 1760, în Cigmău, judeţul Hunedoara. A studiat la Cigmău, apoi a urmat Seminarul greco-catolic la Blaj, iar din 1777 Facultatea de Filosofie din Viena, obținând titlul de doctor în filosofie. La Viena i-a cunoscut pe Samuil Micu, Petru Maior și Gheorghe Șincai, viitori corifei ai culturii române din Transilvania, împreună cu care avea să pună bazele Școlii Ardelene.
Un moment crucial în istoria românilor din Transilvania îl constituie Școala Ardeleană, un curent dezvoltat în contextul Iluminismului european, sub patronajul Bisericii Greco–catolice. Reprezentanții Școlii Ardelene – alături de Ioan Budai-Deleanu aflându-se Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Șincai – au susținut teza conform căreia românii sunt descendenții coloniștilor romani din Dacia. Mișcarea culturală a românilor din Transilvania a avut o influență și asupra celor de peste munți, prin introducerea grafiei latine în limba română în locul scrierii chirilice și tipărirea primului dicționar cvadrilingv al limbii române, „Lexiconul de la Buda”.
Dintre operele sale amintim: „Trei Viteji”, „Țiganiada” „Temeiurile gramaticii românești”, „Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești”, „Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc” (1812), „Carte trebuincioasă pentru dascălii școalelor de jos”; a scris și tratate juridice, „Rândueala judecătorească de obște”, „Codul penal” (1807) şi „Codul civil” (1812).
A încetat din viață, pe 24 august 1820, la Liov, Ucraina.
