A doua ediţie a târgului de antichităţi

A doua ediţie a târgului de antichităţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grupul de firme Agro-Dunărea le-a pregătit încă o surpriză gălăţenilor, o nouă expoziţie de antichităţi, obiecte vintage, cai de rasă şi accesorii pentru echitaţie. Inedita expoziţie îşi va deschide porţile astăzi, începând cu ora 9,00, în incinta Halelor SC Agrodunărea SA din Calea Prutului nr. 13.

„Prima ediţie a acestui târg a avut un real succes. Expozanţii ne-au întrebat de atunci când vom organiza o alta. La cererea lor am făcut acest eveniment, deşi înainte de prima ediţie spusesem că o voi organiza pe a doua abia în 2011”, ne-a spus domnul Marian Băilă, sponsorul principal al evenimentului.

Gălăţenii şi-au dovedit până acum interesul pentru expoziţiile organizate de Agro-Dunărea, aşa că Marian Băilă se ţine de promisiunile făcute după fiecare ediţie.

„Am promis că voi mai organiza încă o expoziţie în decembrie şi iată că am reuşit. Sper să pot să îmi ţin promisiunile şi pentru anul 2011, când vreau să organizez câte o expoziţie în fiecare lună”, ne-a mai spus Marian Băilă.

Cei care vor trece pe la Halele Agro-Dunărea în acest weekend vor putea vedea colecţii de timbre, cărţi, icoane şi hărţi vechi. Nu vor lipsi nici medaliile de colecţie, diferite piese de argintărie sau vederile din alte timpuri. Mobila veche şi hainele vintage aduse de doamna Constance Vintilă vor fi cu siguranţă atracţiile târgului.

Pentru prichindei

Organizatorii s-au gândit că, pentru prichindeii din oraş, târgul de antichităţi nu prezintă un mare interes, de aceea au pus pe afiş şi caii de rasă.

Şi pentru că organizatorii îşi doresc ca gălăţenii să vină la acest eveniment inedit în număr cât mai mare, ţinând cont de criza economică pe care o traversăm, au stabilit ca preţul unui bilet de intrare să fie doar de 1 leu. Copiii, ca şi până acum, vor avea intrarea gratuită.

Tocmai pentru că s-au gândit la cei mici, organizatorii vor pune la dispoziţia gălăţenilor autobuze şi microbuze care vor pleca, la fiecare 15-20 de minute, de pe Strada Basarabiei colţ cu Strada Domnească (vizavi de sediul Transurb).

Expoziţia va fi deschisă începând de astăzi, de la ora 12,00, şi până duminică, la ora 14,00. Programul este diferit pentru cele trei zile astfel: astăzi de la ora 12,00 la 18,00, sâmbătă de la ora 9,00 la 18,00, iar duminică de la ora 9,00 la 14,00.

Tombolă cu biletele de intrare

Am stabilit unde, când şi ce se poate vedea în acest weekend la Galaţi. Ceea ce nu am spus este faptul că organizatorii acestui eveniment vor organiza, tot ca de obicei, o tombolă pe baza biletelor de intrare.

Tragerea la sorţi va avea loc marţi, la sediul „Vieţii libere”, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în ziarul nostru de miercuri.

Ce-am mai putea spune? Totul e organizat impecabil, aşa că nu vă rămâne decât să faceţi o vizită la expoziţia de antichităţi, obiecte vintage, cai de rasă şi accesorii pentru echitaţie din incinta Agro-Dunărea, pentru a retrăi vremuri demult uitate.

Citit 1001 ori Ultima modificare Marți, 11 Octombrie 2011 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.