Vinete cu sos de usturoi și oțet

Vinete cu sos de usturoi și oțet
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ingrediente: 1-2 vinete, sare şi usturoi, după gust, pătrunjel, ulei, oțet, apă, în funcţie de necesitate.

Preparare: Vânăta o spălăm, apoi o tăiem rondele, cam de 1 cm grosime. Așezăm feliile una lângă alta și le sărăm pe ambele părţi. Le punem într-o strecurătoare și le lăsăm aproximativ 30 minute. Sarea are rolul de a scoate apa și eventuala amăreală din ele. Apoi punem feliile de vânătă pe prosop de bucătărie și le ștergem prin presare uşoară. Punem o tigaie cu ulei la încins. Vinetele se prăjesc în baie de ulei, deci ne trebuie ulei care să le acopere bine. Când uleiul s-a încins, punem feliile una lângă alta, fără să fie îngrămădite. Le întoarcem pe ambele părți să le prăjim bine, dar atenţie să nu se ardă. Le scoatem pe farfurie cu prosop de hârtie, care să absoarbă surplusul de ulei. Facem și sosul. Trecem usturoiul prin presă, adăugăm puțină sare, 1 linguriță ulei, 1 linguriță oțet și 1-2 linguri apă. Dar, totul se face după gustul fiecăruia. Așezăm pe platou un rând de felii de vânătă, stropim bine cu sos, presărăm pătrunjel verde tocat. Punem alt strat pe felii, iar sos, iar pătrunjel, și tot așa până terminăm feliile de vânătă, deasupra punem sos și pătrunjel tocat. Se poate renunța la oțet și să folosim doar usturoi, după gust.

Beneficii pentru sănătate

Deși sunt adesea considerate o legumă, vinetele sunt din punct de vedere tehnic un fruct, deoarece cresc dintr-o plantă cu flori și conțin semințe. Pe lângă faptul că aduc o textură unică și o aromă subtilă rețetelor, vinetele au o serie de beneficii potențiale pentru sănătate. 

1. Bogate în nutrienți

Vinetele sunt un aliment bogat în nutrienți, conținând o cantitate însemnată de vitamine, minerale și fibre. Totodată, sunt sărace în calorii, fiind potrivite pentru cei care țin diete.

O porție (82 de grame) de vinete crude conține: 20 de calorii, 5 grame de carbohidrați, 3 grame de fibre, 1 gram de proteine, Mangan-10% din DZR, Folat-5% din DZR, Potasiu-5% din DZR, Vitamina K-4% din DZR, Vitamina C- 3% din DZR.

2. Conțin antioxidanți

Pe lângă vitamine și minerale, vinetele vin la pachet și cu o cantitate mare de antioxidanți.

3. Reduc riscul de boli de inimă

Datorită conținutului lor de antioxidanți, unele studii sugerează că vinetele pot ajuta la reducerea riscului de boli de inimă. 

4. Controlează nivelul zahărului din sânge şi ajută la diete

Adăugarea de vinete în dieta ta te poate ajuta să ții sub control nivelul zahărului din sânge, fiindcă vinetele au un conținut ridicat de fibre, care trec intacte prin sistemul digestiv, fiind o variantă excelentă pentru orice regim de slăbire. 

6. Pot avea beneficii de combatere a cancerului

Vinetele conțin mai multe substanțe care au un potențial efect în combaterea celulelor canceroase. Unele studii pe animale au arătat că un compus din vinete (prezent și în alte fructe și legume de culoare închisă) ar putea provoca moartea celulelor canceroase și, de asemenea, poate ajuta la reducerea recidivei anumitor tipuri de cancer.

Citit 651 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Iulie 2024 16:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.