Poetul și traducătorul italian Salvatore Quasimodo s-a născut pe 20 august 1901, la Modica, Sicilia.
Considerat poetul liric al tragediei umane, Quasimodo are o operă caracterizată de o profunzime emoțională și o explorare a temelor universale precum viața, moartea și dragostea, care i-au adus recunoaștere internațională, culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură, obţinut în 1959.
A urmat studii de inginerie și desen tehnic, dar le-a abandonat pentru a se dedica literaturii. S-a stabilit la Florența în 1927, unde a intrat în contact cu cercurile literare avangardiste și a participat la revista „Solaria”, care promova o revenire la realism.
Primele sale volume de poezie, publicate în anii 1930, l-au consacrat ca unul dintre cei mai importanți poeți italieni ai vremii. Stilul său, influențat de simbolismul francez, era caracterizat de o imagistică complexă, o muzicalitate rafinată și o explorare a stărilor interioare ale omului.
Opera sa este marcată de o evoluție constantă. De la ermetismul primelor poezii, a evoluat treptat spre un stil mai clar și mai direct, influențat de experiențele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Poezia sa din această perioadă este caracterizată de o profunzime tragică și o meditație asupra condiției umane în fața violenței și distrugerii.
Atribuirea Premiului Nobel pentru Literatură în 1959 a stârnit controverse în Italia, unii critici considerând opera sa prea ermetică și inaccesibilă publicului larg. Cu toate acestea, premiul a contribuit la recunoașterea internațională a lui Quasimodo ca unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului al XX-lea.
Dintre cele mai cunoscute opere ale sale amintim: ”Ape și pământuri”, ”Lirici greci”, ”Și deodată e seară”, ”Pământul fără seamăn”, ”A da și a avea” etc.
A încetat din viață pe 14 iunie 1968, la Napoli.
