Nicolae Ionescu, publicist, om politic, s-a născut în 1820, la Bradu, judeţul Neamţ.
A studiat la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi a urmat Facultatea de Drept la Paris. În Franţa, s-a alăturat Societăţii Studenţilor Români şi a luat parte la diferite acţiuni de susţinere a culturii române, fiind redactor la revista „Étoille du Danube”, care apărea la Bruxelles. Surprins în capitala Franţei de „primăvara popoarelor”, Ionescu nu a reuşit să revină în ţară decât în martie 1848.
Pe 3/5 mai 1848, a fost prezent la Marea Adunare Naţională de la Blaj şi s-a numărat printre semnatarii documentului redactat la Braşov pe 12 mai 1848, "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei".
După înfrângerea mişcărilor revoluţionare, s-a autoexilat în Franţa, dar i s-a permis să revină în ţară în 1854. A colaborat la ziarul „Zimbrul”, apoi la „Steaua Dunării” şi la „Tribuna Română” din Iaşi. A fost membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi vicepreşedinte al acesteia. A desfăşurat o activitate didactică intensă, a fost senator, deputat şi ministru de Externe. S-a remarcat ca un orator deosebit.
A încetat din viaţă pe 24 ianuarie 1905, la Bradu, judeţul Neamţ.