Aviatoarea Marina Stirbei s-a născut pe 19 martie 1912, la Viena, fiind fiica prinţului George Ştirbei şi nepoata lui George Valentin Bibescu. A fost una dintre primele femei din România care a obţinut brevet de pilot. Pasiunea pentru zbor şi dragostea de ţară au dus la crearea legendei numite ”Escadrila Albă”, o unitate sanitară de avioane pilotate numai de femei, care au ajutat ostaşii români căzuţi pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Şi-a descoperit pasiunea pentru zbor în România, însă, din cauza prejudecăţilor vremii, a avut mult de luptă până să ajungă să piloteze. A încercat să intre la Şcoala de Pilotaj, însă a fost respinsă în repetate rânduri, pe motiv că era femeie. A insistat până când a fost admisă la Şcoala de Pilotaj condusă de Mircea Cantacuzino. În 1932, a fost prima absolventă a acestei şcoli. Brevetul de pilot l-a obţinut în 1935, iar în 1936 a participat la primul său concurs de pilotaj aerian, reprezentând România şi reuşind să câştige locul 1. A fost prima româncă care a zburat pe ruta Bucureşti - Stockholm.
Şi-a comandat singură un avion, construit în România, pe care l-a botezat ”Icar”, la bordul căruia a zburat până în Finlanda, în 1939. În Finlanda, a descoperit Societatea Femeilor Aviatoare din Finlanda, ”Lootasvart”. Unitatea era formată din soţiile luptătorilor plecaţi pe frontul ruso-finlandez. Acestea zburau deasupra tranşeelor pentru a ajuta militarii răniţi.
Prinţesei i-a venit astfel ideea să înfiinţeze o asemenea unitate şi în România. A depus un memoriu în acest sens la Ministerul Aviaţiei, iar cererea a fost acceptată de către subsecretarul de stat al Aerului pe 25 iunie 1940, luând astfel naştere ”Escadrila Albă”. Printre primele titulare ale avionelor stagiare din ”Escadrila Albă” s-au numărat aviatoare celebre ale României, ca Nadia Russo, Mariana Drăgescu sau Virginia Duţescu. Iniţial, unitatea a fost considerată necombatantă şi zborurile aveau doar caracter umanitar. Aviatoarele aveau însă grad de sublocotenent, purtau uniformă militară şi primeau soldă. Escadrila a avut inițial doar două avioane, fiind dotată apoi, în 1940, cu zece avioane. Avioanele transportau medici, medicamente şi transportau răniţi. După începerea războiului în România, avioanele din Escadrila Albă au salvat de pe front sute de ostaşi răniţi. România a fost singura ţară care a avut o asemenea unitate aviatică în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Marina Ştirbei a încetat din viață pe 15 iulie 2001, la Bouloc, Franța.