Oameni de seamă. Ayrton Senna, triplu campion mondial

Oameni de seamă. Ayrton Senna, triplu campion mondial
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pilotul brazilian de Formula 1 Ayrton Senna s-a născut pe 21 martie 1960, la Sao Paolo, într-o familie înstărită, ceea ce i-a permis să se dedice pasiunii sale pentru motorsport. A fost triplu campion mondial, în 1988, 1990 și 1991, toate titlurile fiind câștigate cu echipa McLaren.

Momentul de debut al înclinaţiei sale pentru pilotaj a avut loc în momentul în care tatăl său i-a oferit un cart, pe care l-a condus pe proprietatea familiei. La 13 ani, a participat la prima sa cursă şi a câştigat. După ce s-a impus în câteva curse în America de Sud, s-a mutat în Europa, pentru a se dedica pasiunii sale.

A debutat în competiţii din Formula Ford 1600, câştigând două titluri pentru echipa Van Diemen. A primit oferta de a concura în Formula Ford 2000 şi a luat astfel decizia de se dedica pilotajului. În 1982, a concurat în Formula Ford 2000 europeană şi britanică şi a câştigat ambele campionate. Performanţele sale au fost impresionante: a câştigat 15 din cele 17 curse în campionatul european şi 6 din 8 curse din campionatul britanic. Următorul pas în carieră a fost participarea în Campionatul Britanic Formula 3000, unde a condus un model Ralt RT3, produs de Toyota pentru echipa West Surrey Racing. Senna a dominat din nou competiţia, câştigând 13 din cele 18 curse. Pe lângă câştigarea titlului Formulei 3 în 1983, a câştigat şi Marele Premiu Formula 3 de la Macao.

Performanţele sale au atras atenţia managerilor echipelor de Formula 1. În 1983, a testat maşini de Formula 1 pentru Toleman, Williams, Brabham şi McLaren. S-a aflat în negocieri cu toate echipele şi a semnat până la urmă cu Toleman, pentru sezonul 1984. A debutat în Formula 1 în marele premiu disputat chiar în Brazilia. S-a calificat al 17-lea, însă s-a retras din cursă după ce motorul său a explodat în al 8-lea tur de pistă. În Marele Premiu al statului San Marino, nu s-a impus din cauza unor probleme tehnice, dar a surprins pe toată lumea cu o cursă extraordinară făcută pe circuitul de la Monte Carlo. S-a mutat la echipa Lotus în sezonul 1985, iar prima sa victorie din primul său pole position a venit la Marele Premiu al Portugaliei, de la Estoril. A mai câştigat marele premiu al Belgiei şi s-a clasat de patru ori pe podium până la finalul sezonului, ocupând în clasamentul general poziţia a 4-a.

În sezonul 1988, a reuşit să câştige primul său titlu din carieră, pe fondul unei competiţii acerbe cu Alain Prost.

A încetat din viață pe 1 mai 1994, la Bologna, Italia, într-un accident în timpul unei curse.

Citit 459 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Martie 2025 18:43

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro