Compozitorul și pianistul Filip Lazăr s-a născut pe 6 mai 1894, la Craiova, într-o familie cu înclinaţii muzicale, mama sa oferindu-i primele lecții de pian. Şi-a continuat pregătirea cu Paulina Moscovici (pian), până a fost admis la Conservatorul din București (1907-1912) unde a studiat cu Emilia Saegiu (pian), Dumitru G. Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziție). I-a avut profesori şi pe Robert Teichmüller (pian) și Stephan Krehl (compoziție, armonie, contrapunct).
A debutat ca pianist-concertist la Craiova (1 aprilie 1915), a obţinut o menţiune onorifică la Concursul de compoziţie „George Enescu” (pentru Sonata pentru pian în fa minor), apoi s-a înrolat voluntar şi a luptat pe front (1916-1918). După război, și-a continuat cariera de pianist-concertist (România, Franţa, Elveţia, Austria, Statele Unite ale Americii), incluzând în repertoriu muzică nouă; în paralel, a predat lecţii particulare de pian şi teorie a muzicii (la Davos, a lucrat cu Dinu Lipatti).
În 1928, s-a stabilit în Franţa.
A fost membru fondator al Societății Compozitorilor Români, membru fondator și președinte al Societății Muzicale Triton din Paris. A făcut parte din comitetul tehnic al Societății Corale ”Cântarea României” din București și din ”International Society for Contemporary Music”.
Compozitorul și-a îndreptat atenția asupra noilor evoluții muzicale, a serialismului, dar fără a pierde din vedere muzica țărănească. Sub influența avangardei pariziene, în special sub influența lui Stravinski și Ravel, a realizat câteva experimente postmoderniste, ca ”The Ring” și ”Muzica pentru Radio”. Ambele au intrat imediat, după prima lor interpretare, în repertoriile marilor dirijori.
A încetat din viață pe 3 noiembrie 1936, la Paris.
