Agronomul Gheorghe Ionescu-Şişeşti s-a născut pe 16 octombrie 1885, la Şişeşti, Mehedinți, într-o familie săracă.
După absolvirea Liceului „Traian” din Turnu Severin, a studiat, cu bursă, între 1906 şi 1909, la Şcoala Superioară de Știinţe Agricole din Hohenheim-Stuttgart, iar în 1911 a obţinut titlul de doctor al Universităţii din Jena în agronomie, botanică şi economie politică, cu teza “Agricultura ţărănească a României”, colaborând, încă din acea perioadă, la diferite reviste de specialitate, precum “Jurnalul Societăţii Centrale Agricole” şi „Economia naţională”.
Timp de peste 50 de ani, Ionescu-Şişeşti a fost implicat în munca de cercetare. A fost fondatorul Institutului de Cercetări Agronomice al României, pe care l-a condus aproape douăzeci de ani.
Printre cele mai importante lucrări ale academicianului sunt cele referitoare la fertilizarea solului, valorificarea Luncii Dunării, conservarea solurilor supuse eroziunii și crearea de noi soiuri de plante de cultură.
Academia de Științe Agricole și Silvice a României a fost redenumită, în 1992, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”.
A încetat din viață pe 4 iunie 1967, la Otopeni.
