Eugen Lovinescu, istoric literar, prozator, traducător și critic literar, s-a născut pe 31 octombrie 1881, la Fălticeni. A fost una dintre cele mai importante personalități din domeniul literaturii române.
A urmat Școala ”Alecu Donici” din Fălticeni, unde tatăl său era director. A continuat la Liceul Internat din Iași, apoi la cursurile Facultății de Litere din același oraș. S-a transferat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, Secția de Limbi clasice, unde a audiat cursurile lui Titu Maiorescu.
În studenție, a colaborat la ziarul „România jună”, debutând pe 22 octombrie 1903, cu studiul „O tragedie antică…” despre „Perșii” lui Eschil, publicat în revista ”Litere și arte”.
În perioada 1904 - 1906 a publicat foiletoane în ”Epoca”, pe care le-a strâns în cele două volume ale „Pașilor pe nisip”. A fost profesor de limba latină la Școala Comercială și la Liceul ”Sfântul Petru și Pavel” din Ploiești.
Eugen Lovinescu a stabilit doctrina numită ”modernism”, prin ideile prezentate în „Sburătorul”, care a fost expusă în prima și cea mai controversată lucrare de sinteză a sa, „Istoria civilizației române moderne”.
A încetat din viață pe 16 iulie 1943, la București.
