Zoe Dumitrescu-Buşulenga, critic, istoric literar, cercetător, eseist, filosof şi pedagog, s-a născut pe 20 august 1920, la Bucureşti.
A urmat cursurile Şcolii Centrale din Bucureşti, luând în paralel lecţii de muzică la Conservatorul „Pro-arte”. A iubit foarte mult muzica şi ar fi devenit o faimoasă muziciană, dacă n-ar fi trebuit să renunţe la această pasiune după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză.
A urmat, apoi, studii superioare juridice şi filologice la Universitatea Bucureşti, obţinând diplome în anglo-germanistică şi istoria artelor, dar şi în ştiinţe juridice.
Între 1947-1948 a fost numită preşedinte al Comitetului U.N.S.R. de la Institutul Pedagogic „Maxim Gorki“, în 1948 a devenit asistent universitar la Catedra de Literatură Universală şi Comparată a Universităţii Bucureşti, iar în perioada 1948 – 1949, redactor la Editura de Stat.
Între 1949 – 1957, a fost redactor la Editura pentru Literatură şi cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, în 1970, și-a obţinut doctoratul cu lucrarea „Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor”, în 1972 a fost Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam, iar din 1973, a devenit director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti.
Între 1964 – 1989, a publicat patru volume în care este analizată minuţios viaţa şi opera marelui poet Mihai Eminescu: „Eminescu”, Bucureşti, Ed. Tineretului, col. „Oameni de seamă” – în 1964, „Eminescu – cultură şi creaţie”, Bucureşti, Ed. Eminescu – în 1976, „Eminescu şi romantismul german”, Bucureşti, Ed. Eminescu – în 1986 şi „Eminescu. Viaţă – Creaţie – Cultură”, Bucureşti, Ed. Eminescu – în 1989. Trebuie spus, că pentru implicarea sa în cercetarea operei marelui nostru poet, Buşulenga este considerată unul dintre cei mai mari eminescologi ai ţării.
Din 1975 a fost profesor universitar la Catedra de Literatură Universală şi Comparată a Universităţii Bucureşti – moment până la care a parcurs toate treptele ierarhice din învăţământ (asistent universitar, lector, conferenţiar), iar la 1 martie 1974, a devenit membru corespondent al Academiei Române.
Între 1991 şi 1997 a fost director al Şcolii Române din Roma, a fost membră a Academiei de Ştiinţe şi Studii Europene din Franţa şi, din 1993, membră a Academiei Europene din Londra.
După 2000, s-a dedicat vieţii monahale, călugărindu-se la Mănăstirea Văratec, sub numele de Maica Benedicta.
A încetat din viață pe 5 mai 2006, la Mănăstirea Văratec.
Post-mortem, i-a apărut volumul „Caietul de la Văratec. Convorbiri şi cuvinte de folos”.
(diferite surse)
