Liviu Rebreanu, prozator, dramaturg şi traducător, s-a născut pe 27 noiembrie 1885, la Târlișua, judeţul Bistrița-Năsăud.
Este considerat întemeietorul romanului românesc modern, reuşind să abordeze în scrierile sale o diversitate de teme, surprinzând aspectele existenţei umane în complexitatea ei socială și psihologică. A fost autorul primului roman obiectiv din literatura română, ”Ion”, și al primului roman de analiză psihologică din proza românească, ”Pădurea spânzuraților”.
A urmat școala primară la Maieru, apoi gimnaziul grăniceresc din Năsăud și liceul din Bistriţa care astăzi îi poartă numele.
În perioada 1903-1906, a urmat Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta, fiind repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară.
În 1908, a debutat în presa românească, la Sibiu, în revista „Luceafărul”, unde i-a apărut nuvela „Codrea”. Tot aici a publicat nuvelele „Ofilire”, „Răfuială” și „Nevasta”.
În 1910, a fost arestat și închis la Văcărești, apoi transferat la închisoarea din Gyula, în Imperiul Austro-Ungar, fiind eliberat după șase luni.
În 1911, a fost numit secretar literar la Teatrul Național dinCraiova.
Dintre romanele sale, mai amintim: ”Crăișorul”, ”Răscoala”, ”Gorila”, ”Adam și Eva”, ”Ciuleandra”, ”Jar”, ”Amândoi” etc.
A încetat din viață pe 1 septembrie 1944, la Ștefănești, Argeș.
(diferite surse)
