În amintirea regretatului nostru coleg Iulian Mardar, redăm, în spațiul alocat cronicii de cenaclu, un grupaj de poeme inedite/ necitite în cenaclu și nepublicate încă, scrise și în memoria lui Nichita Stănescu, așa cum menționează chiar autorul; poemele au fost obținute prin grija și bunăvoința Antoanelei Mardar - soția scriitorului, pe care o asigurăm de omagiul tuturor colegilor din "Noduri şi Semne" și îi mulțumim cu deferență.
Noi, toți, și marea,/ murmurându-și neliniștea./ Soarele, scufundându-se în ea - uvertura/ unui răsărit ratat pentru a nu știm câta oară.// Ne luăm la întrecere/ sărind peste barca/ sub care stă, eșuată, plaja./ Barca aceea de pescari,/ crescându-și umbra pe valuri,/ putrezindu-și lemnul,/ încet și indiferent,/ oferindu-se fără pasiune/ turiștilor atârnați/ la capătul aparatului foto,/ cu ochiul lor de carne/ lipit de ochiul lui de sticlă.// Suntem păgâni adorând marea,/ dar nu până la mântuire./ Avem, încă, partea noastră/ de blestem,/ iar mersul pe coate/ ne zgârie amintirile./ Nisipul acestei plaje este aspru,/ dar noi suntem hotărâți/ să ajungem/ la capătul ei./ Unii săpând urme adânci în ea,/ alții abia atingând-o,/ într-o alergare senină,/ iar cei mai mulți așteptând vântul/ să-i poarte dintr-o mirare într-alta.// Și am înțeles, atunci,/ că suntem,/ diferiți, identici, grăbiți, așteptând,/ frumoși sau doar superbi,/ uniți de marea care avea,/ pentru fiecare,/ un val,/ un larg/ și o corabie așteptând la ancoră. ("Amintire estivală")
Pentru a sparge un geam/ ai nevoie doar de o piatră,/ dar pentru a face/ un tigru, de exemplu,/ e nevoie de multă indiferență,/ maiestoasă și letală.// Pentru a face/ un cal/ e nevoie de colosale aripi/ crescute din coastele lui./ Lași aripile o vreme/ să facă aerul zdrențe,/ apoi le tai,/ pentru a obține/ un cal memorabil.// Și nu în ultimul rând,/ niciodată în ultimul rând,/ pentru a face/ o omidă/ trebuie să mergi/ până dai de big-bang/ și să aduci de-acolo/ lumina descompusă/ plus un fluture alb/ dispus să-și păteze/ aripile cu ea. ("Geneze" - în memoria lui Nichita Stănescu)
Poetul e un pictor orb./ Bâjbâie după cuvinte,/ le prinde cu degete șovăitoare/ și apoi le izbește/ de diferite obiecte,/ nevăzute nici ele,/ luând seamă la cum sună./ De exemplu,/ cuvântul cal, izbit de secundă,/ sună a hipodrom,/ iar cuvântul corn, izbit de cal,/ sună a inorog.// Poetul se începe/ acolo unde cuvintele,/ după ce s-a dat cu ele/ de pământ,/ de aer,/ de lună,/ devin libere./ Atunci ele/ își iau măștile din cuier/ și ies pe stradă, la carnaval,/ dansând delirant,/ râzându-și de orbul/ care le-a eliberat.// Măștile sunt ca să nu se/ recunoască între ele./ Astfel,/ se pot izbi/ unele de altele,/ sunând mai ales/ a naștere și a trădare,/ până când cuvântul minus/ se izbește de cuvântul plus,/ până când cuvântul fân/ se izbește de cuvântul coasă,/ până când cuvântul soldat/ se izbește de cuvântul glonț.../ Și tot așa, două câte două,/ dispar, lăsând lumea cum era/ înainte de a fi.// Poetul se începe/ acolo unde se termină cuvintele. ("Poetul")
Când vreau să mă relaxez,/ îmi las ideile/ să stea spânzurate/ în colțuri de sinapse,/ ca niște larve,/ ca niște promisiune de fluturi,/ încălcate cu fiecare/ trecere a lor/ la cele fizice.// Când vreau să mă relaxez,/ tund iarba din fața casei/ pentru că, altfel,/ părerile mele/ se ascund în ea/ și îmi sfâșie gleznele/ cu dinții lor. ("Altceva")
Vineri, 12 septembrie, la ora 18.00, Cenaclul "Noduri şi Semne" își va relua activitatea la sediul cotidianului "Viaţa liberă".
