Matematicianul Gheorghe Călugăreanu s-a născut pe 16 iulie 1902, la Iași. Este cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în analiza complexă, geometrie diferențială, topologie algebrică și, mai ales, teoria nodurilor, unde a formulat celebra Teoremă a lui Călugăreanu.
A urmat Liceul „Gheorghe Lazăr”, din București, Matematică și Fizică la Universitatea din Cluj, iar în 1926 a plecat la Paris ca bursier, obținând doctoratul la Sorbona în 1928 cu o teză despre funcții poligene.
După întoarcerea în țară, și-a desfășurat întreaga carieră didactică la Universitatea din Cluj, devenind profesor în 1942.
A fost decan al Facultății de Matematică și Fizică și șeful Catedrei de Teoria Funcțiilor.
A introdus noțiunea de invarianți de prelungire analitică, deveniți ulterior cunoscuți ca funcționalele Călugăreanu.
A publicat peste 40 de articole științifice și a redactat manuale valoroase, ca „Elemente de teoria funcțiilor de o variabilă complexă”.
Pe lângă pasiunea pentru matematică, Gheorghe Călugăreanu a fost un talentat pianist, absolvent al Conservatorului din București și al școlii Cantorum din Paris.
A încetat din viață pe 15 noiembrie 1967, la Cluj.
