Ion Cantacuzino, medic şi microbiolog, s-a născut pe 25 noiembrie 1863, la Bucureşti. A fost fondatorul şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.
A studiat la Paris, urmând cursurile a trei facultăţi: Știinţe ale Naturii, Filosofie şi Medicină. În 1895 a obținut titlul de doctor în Medicină cu teza “Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”.
După terminarea studiilor, a lucrat la Institutul Pasteur din Paris.
Întors în țară, a fost numit profesor de Medicină Experimentală la Facultatea de Medicină din București și director general al Serviciului Sanitar din România.
A înființat “Institutul de Seruri și Vaccinuri”, care astăzi îi poartă numele, Laboratorul de “Medicină Experimentală” din cadrul Facultății de Medicină. A înființat primele laboratoare regionale de bacteriologie și igienă din țară care au început să prepare, în 1904, serul antistreptococic și serul antidizenteric. A devenit cunoscut ca un propovăduitor al regulilor de igienă, făcând personal vizite la locuinţele bolnavilor pentru a controla condiţiile sanitare.
A desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei.
Datorită lui Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG (“Bacilul Calmette-Guérin”) pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei.
A fost membru titular al Academiei Române, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris.
A încetat din viață pe 14 ianuarie 1934, la București.
