Un protest de amploare va avea loc miercuri, 25 februarie, la București, la Palatul Cotroceni. Profesori de la toate federațiile sindicale din țară și studenți se vor aduna pe esplanada din fața edificiului care adăposteşte Administrația Prezidențială a României, pentru a-și striga public nemulțumirile.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat că se alătură protestului organizat de federațiile sindicale din educație, miercuri, de la ora 12,00, în fața Palatului Cotroceni, în zona Pieței Leu.
Studenții reclamă politicile de subfinanțare a educației din ultimul an și intențiile de diminuare a bugetului alocat învățământului superior și Ministerului Educației și Cercetării prin legile bugetului de stat, potrivit unui comunicat de presă.
Conform edupedu.ro, Guvernul propune reducerea semnificativă a indemnizației pentru titlul științific de doctor în anul 2026, printr-un proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile din administrație. Conform aceleași surse, indemnizația pentru titlul de doctor este, în lege, de 50% din salariul minim brut pe țară. Însă, în realitate, de șase ani, aceasta este plafonată la nivelul salariului minim din 2018, adică 1.900 lei brut.
„Protestul este organizat de către noi, dar și cu participarea celorlalte două federații din învățământul preuniversitar: FSLI și Spiru Haret. Vrem să primim sprijin de la cel mai important mediator al românilor, potrivit Constituției, președintele Nicușor Dan, pentru că în momentul de față se lucrează la arhitectura bugetului și din datele pe care le avem se prevăd în învățământul superior și în cercetare reduceri drastice. Vrem neapărat să primim sprijin de la domnul președinte”, a spus Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", citat de edupedu.ro.
Nici Galațiul nu este mai prejos
Contactată telefonic, prof. Nicoleta Ivan, președintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galați, ne-a confirmat faptul că și cadrele didactice gălățene se vor alătura pichetării de la Palatul Cotroceni, nemulțumirile acestora fiind legate de tăierile salariale ce vor avea loc în acest an în învățământ, dar și de promisiunile nerespectate ale lui Ilie Bolojan și Nicușor Dan față de nevoile profesorilor.
„De la Galați, de la sindicatul nostru, va merge o delegație, miercuri, la București, alături de membrii celorlalte confederații. Vrem să ni se respecte drepturile pentru care muncim. Nu avem nici ministru, deși ni s-a promis un ministru delegat pentru învățământul preuniversitar. Din păcate, nimeni nu vrea acest minister”, ne-a spus prof. Nicoleta Ivan.
Nu ne vom da în lături de la greva generală
Acesta este mesajul general care circulă pe grupurile de profesori sau pe care aceștia îl transmit ori de câte ori au ocazia.
Reamintim faptul că la nivelul sindicatelor se fac demersuri pentru o grevă de avertisment în perioada simulării celor două examene naționale, spunându-se că acesta este primul pas spre declanșarea unei greve generale la finalul anului școlar.

