Ioan C. Bianu, filolog și bibliograf, s-a născut pe 8 septembrie 1856, la Făget, județul Alba.
A urmat studii gimnaziale la Blaj, unde i-a avut profesori pe Timotei Cipariu şi Ioan Micu Moldovan. Apoi a studiat la Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul lui Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hașdeu, și-a continuat instruirea la Milano, Madrid și Paris.
A fost profesor de Limba şi literatura română la Liceul „Sf. Sava”, dar şi șef al primei Catedre de Istoria Literaturii Române la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
În 1884, a devenit arhivist-bibliotecar al Bibliotecii Academiei Române, al cărei director a fost între 1884-1935.
A fost unul dintre editorii colecției Bibliografia Românească Veche (1903-1912) și ai Catalogului Manuscriptelor Românești (1907-1913), a scris numeroase lucrări, articole și studii de folclor, filologie, istorie literară, istorie a României.
În 1902 a fost ales membru titular al Academiei Române, al cărei președinte a fost între 1929-1932.
De asemenea, a fost creatorul Școlii Naționale de Biblioteconomie și a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor la București, în 1924.
A încetat din viață pe 13 februarie 1935, la București.
