Alexandru Rosetti, unul dintre cei mai mari filologi şi lingvişti români şi europeni, s-a născut pe 20 octombrie 1895, la Bucureşti.
A urmat şcoala primară la Câmpulung Muscel şi Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, apoi cursurile Facultăţii de Litere (1916-1920), întrerupte în timpul războiului, când a fost mobilizat pe front (1917).
A avut o carieră impresionantă, întinsă pe parcursul a aproape şapte decenii. Rănit în luptele de la Mărăşeşti, Rosetti şi-a luat doctoratul la Sorbona şi a fost 42 de ani membru titular al Academiei Române şi membru corespondent al Academiei Suedeze.
În 1933, a devenit directorul Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă a regelui Carol II, cea mai prestigioasă editură din România din epoca interbelică.
Rosetti s-a ocupat de editarea unor opere complete ale cronicarilor și scriitorilor români: Miron Costin, Ion Neculce, Grigore Ureche sau I.L. Caragiale.
A promovat direcţii noi ale cercetării, şi anume lingvistica matematică şi structurală, fiind unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai limbii române, pe care a studiat-o printr-o vastă documentare istorică.
În 1962, a obţinut Premiul de Stat, iar în 1965, distincţia de Om de ştiinţă emerit.
Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române îi poartă numele (alături de cel al lui Iorgu Iordan).
A încetat din viață pe 27 februarie 1990, la Bucureşti.
