Gopo Fashion Night, pe 8 martie, în Capitală

Gopo Fashion Night, pe 8 martie, în Capitală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cea de-a patra ediţie a Gopo Fashion Night, un eveniment la care vedetele din lumea filmului şi designerii români îşi dau întâlnire înainte de gala premiilor Gopo, va avea loc pe 8 martie, la Galeria Designerilor Români din Cocor.

Gopo Fashion Night este o excelentă ocazie prin care actriţe, actori şi numeroşi profesionişti din industria cinematografică nominalizaţi sau invitaţi la cea de-a şasea ediţie a galei premiilor Gopo îşi vor putea alege ţinutele dintre cele mai deosebite creaţii ale celor mai importanţi designeri români.

Ada Condeescu ("Loverboy"), Ioana Flora ("Periferic"), Gabriela Popescu ("Aurora"), Simona Stoicescu ("Dacă Bobul nu Moare"), nominalizate la premiile Gopo pentru cea mai bună actriţă, Ozana Oancea, membru în juriul de nominalizări şi nominalizată în 2011, Mirela Oprişor - câştigătoarea premiului pentru cea mai bună actriţă în 2011, Clara Vodă - câştigătoarea premiului Gopo 2011 pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, Mihaela Sîrbu - protagonista filmului "Tatăl Fantomă", Ioana Blaj regizoarea Luiza Pârvu - nominalizată la categoria "tânără speranţă", pentru "Draft 7", actorul, scenaristul şi regizorul Florin Piersic Jr., George Piştereanu, protagonistul din "Loverboy", răsplătit cu premiul Gopo pentru tânără speranţă în 2011, actorii Paul Ipate şi Corneliu Ulici, nominalizat la categoria "tânără speranţă" a acestei ediţii pentru rolul din "Ceva bun de la viaţă", vor participa la întâlnirea cu cei 22 de designeri care şi-au confirmat prezenţa la eveniment.

Lena Criveanu, Iulia Dima, Adelina Ivan, Cristian Samfira, Wilhelmina Arz, Ludmila Corlăţeanu, Dorin Negrău, Claudia Castrase, Norina Stoica, Andreea Tincu, Ramona Cojocaru, Florentina Stoenescu, Claudia Castrase, Florentina Giol, Alexandra Ghiorghie, Gina Butiuc, Kinga Varga sunt designerii prezenţi la Gopo Fashion Night, care se vor întrece în a oferi vedetelor de la gala premiilor Gopo ţinute demne de a fi purtate pe covorul roşu.

Mihai Albu şi Mihaela Glăvan vor pune la dispoziţia actriţelor o colecţie spectaculoasă de pantofi, iar accesoriile oferite de Casa de bijuterii Sabion, Prochaine, Lorina Bijoux, Oana Lazăr vor aduce un plus de strălucire şi eleganţă ţinutelor. MAC Cosmetics, partener al Premiilor Gopo 2012, se va ocupa îndeaproape de machiajul invitatelor de la Gopo Fashion Night şi Gala Premiilor Gopo.

Peggy Sage va asigura manichiura celor mai importante invitate de la gala premiilor Gopo, iar George Soare este hair stylist-ul oficial al evenimentului şi în acest an.

Citit 958 ori Ultima modificare Vineri, 02 Martie 2012 15:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.