Ruşii, sârbii, lipovenii sau armenii sunt cei care continuă şirul sărbătorilor de iarnă. Dacă pentru ortodocşii de rit nou Sf. Ion, serbat de 7 ianuarie semnifică încheierea ciclului festiv început pe 25 decembrie, pentru cei de rit vechi abia acum începe. Păstrătorii tradiţiilor după calendarul iulian sunt veritabile enciclopedii de ritualuri şi obiceiuri, transmise din generaţie în generaţie. Iată câteva dintre tradiţiile pe care conlocuitorii noştri, de la graniţa cu Serbia la gura de vărsare a Dunării în mare le duc şi astăzi mai departe, dând sărbătorilor pe stil vechi un farmec aparte.
Stejarul, în centrul Crăciunului sârbesc
Obiceiurile sârbilor sunt pe cât de fascinante, pe atât de surprinzătoare. În Banat, conform tradiţiei, în Ajunul Crăciunului Sârbesc, la biserică va fi adus şi aprins "baniakul" – o buturugă de stejar care simbolizează credinţa în mai mulţi zei vechi, precum zeul soarelui şi al focului, dar şi căldura pentru Pruncul Sfânt Iisus. Baniakul se taie obligatoriu din pădure, înainte de răsăritul soarelui, în ziua de ajun, şi este dus la biserică de un bărbat – cel mai bătrân din comunitate – unde preotul îl sfinţeşte.
Seara, lemnul este aprins, iar credincioşii prezenţi aşteaptă naşterea lui Iisus cântând colinde şi bând păhărele de ţuică fiartă, după care fiecare duce acasă o crenguţă de stejar sfinţită şi o mână de paie pe care le pun la icoană. Acelaşi obicei se păstrează la sat la nivel de gospodărie. Astfel, în casă sunt aduşi lăstari tineri de stejar. În momentul în care se intră în casă cu baniakul, toţi ceilalţi membri ai familiei aruncă cu grâu şi porumb pentru ca anul să fie roditor. Tradiţia sârbilor de Crăciun spune că toţi membrii familiei trebuie să mănânce pe jos, pe aşternut de paie sau de fân.
În aceste zile, creştinii pravoslavnici se salută "Hristos serodi!", iar ceilalţi răspund "Za istina serodi!". În fiecare gospodărie se face tradiţionala "cesnita" – prăjitură din foi de aluat fraged, cu multă nucă şi în care se ascunde o monedă. Cel ce va găsi bănuţul se spune că va fi fericit tot anul.
Ritual culinar la ucraineni
Crăciunul de rit vechi se sărbătoreşte şi în satele aşternute de-a lungul văilor Ruscova, Ronişoara şi Vişeu, unde trăieşte peste jumătate din comunitatea ucraineană din România. În Maramureş, peste 30.000 de etnici ucraineni serbează pe 7 ianuarie Crăciunul pe rit vechi, numit şi Crăciunul bătrân, ori, în limba maternă, "Ruzdvo".
Meniul de Crăciun la ucraineni cuprinde nu mai puţin de 12 feluri de preparate culinare şi are o însemnătate strict religioasă, explicată prin numărul apostolilor lui Iisus. Femeile ucrainene prepară cu această ocazie "varenyk" (colţunaşi îndesaţi cu varză acră), "borshch" (supă de sfeclă şi varză), ciuperci cu usturoi sau marinate, peşte, ardei copţi, fasole verde, varză cu ulei etc. Dintre deserturile tradiţionale se distinge "kutia" – o budincă tradiţională ce reprezintă prosperitatea pentru anul care vine, preparată din grâu fiert, nucă sau mac, totul fiind îndulcit cu miere. Copiii se dau în vânt şi după "pampushky" (gogoşi umplute cu mac) sau după compotul de fructe uscate îndulcit cu miere, preparat doar cu ocazia acestei sărbători. În satele etnicilor ucraineni din Maramureş, Crăciunul bătrân nu constă doar în bucatele de pe mese sau în darurile aduse copiilor de către "Did Moroz" ("Moş Gerilă"), ci şi în cântecele tradiţionale murmurate în jurul mesei. De asemenea, în satele maramureşene se păstrează şi astăzi tradiţia băutului unui număr par de pahare, iar picioarele mesei trebuie legate cu lanţuri, în semn de cinstire a Sfântului Staul.
Crăciunul armenesc, obligatoriu în familie!
În prima zi a Crăciunului, membrii comunităţii armene participă la Sfânta Liturghie şi la sfinţirea Aghiesmei Mari. La prânz, familiile se reunesc în jurul mesei tradiţionale încărcate cu cel puţin cinci-şase feluri de mâncare, din care nu lipsesc meniurile cu peşte preparat cu orez, sarmale în frunză de viţă umplute cu orez, stafide, mentă şi ceapă, ciorba denumită "has".
Veselie şi ospăţ la lipoveni
După slujba de la biserică, lipovenii se întorc în casele părinţilor, unde iau masa alături de toată familia. În capul mesei se află cel mai bătrân bărbat al familiei şi mâncărurile sunt servite de femeile care se întrec în a-şi etala bunătăţile. Masa este pregătită abia după ce s-a aşternut pe ea un strat de paie peste care se pune faţa de masă. Se leagă picioarele mesei cu lanţuri pentru a alunga răul din casă şi fiarele să nu mănânce turmele de oi sau vitele. Pe duşumeaua camerei se presară fân.
La masa tradiţională nu lipsesc gâsca cu mere, borşul şi chiftelele de peşte, haladet sau piftia de porc fără usturoi, care se serveşte cu hrean în oţet, dar şi colţunaşii cu branză (vareniki), clătitele cu brânză sau urdă (blina), unse din belşug cu smântâna şi budinca de orez (kasnik). La toate astea sunt necesare băuturi. Se servesc votcă, tării făcute în casă, ca rachiul de mere, de pere, ţuica din porumb, vişinate şi capşunite, dar şi vin alb şi roşu.
După ce se termină ospăţul, lipovenii se odihnesc, pentru că seara se adună iar în biserică la slujba de vecernie, care durează până târziu. A doua zi, copiii şi cei tineri merg cu semănatul (seiu-veiu), împrăştiind grâu în curţile şi în casele colindaţilor, cu capra, cu buhaiul, cinstind un pahar cu gazdele sau gustând din dulciurile oferite. De Crăciun, localităţile populate de lipoveni răsună de muzică dansurilor şi cântecele specifice acestei minorităţi.
Gâsca, carnea de căpătâi la Crăciunul lipovenesc
În marea majoritate, lipovenii populează o zonă a ţării unde predominante sunt peştele să păsările deltei, deci din meniul festiv de Crăciun nu avea cum să lipsească un preparat bazat pe un astfel de ingredient. Dacă borşul de peşte sau peştele la cuptor vin în virtutea inerţiei să completeze tabloul culinar al mesei de sărbătoare la lipoveni, la loc de cinste stă un fel de mâncare elaborat, al cărui secret este transmis din generaţie în generaţie: gâsca cu mere.
Se ia o gâscă de 3-4 kilograme, bine curăţata şi ştearsă de apă, se presară cu un amestec de sare, piper, boia de ardei, usturoi pisat şi pe afară, şi pe dinăuntru. Umplutura se pregăteşte din mere acrişoare descojite, tăiate bucăţele şi, dacă vrei ceva deosebit, poţi pune şi o mână de caise şi prune uscate, cubuleţe de coajă de portocală, o mână de nuci, precum şi o legatură de pătrunjel verde.
Toate ingredientele pentru umplutură trebuie tocate cubuleţe şi amestecate într-un castron, apoi se umple gâsca. Pentru cine vrea numai mere, trebuie să le cureţe şi să le taie felii subţiri. După ce s-a umplut gâsca se coase sau se prinde cu scobitori. Se pune într-o tavă mai adâncă un strat de folie de aluminiu, se adaugă grăsime de pasăre sau ulei şi se montează gâsca cu pieptul în sus. Alături de gâscă se pun mere întregi sau tăiate jumătăţi. Se împachetează gâsca în folie şi se dă la cuptor cu foc potrivit pentru două-trei ore (în raport de greutatea păsării, cu cât este mai mare greutatea timpul de preparare este mai lung).
La fiecare 30 de minute se toarnă grăsime din tava peste gâscă. Dacă tinde să se umfle pielea de pe piept, pulpele se înţeapă cu o scobitoare. Când este gata, se scoate folia, se mai toarnă grăsime din tavă şi se lasă la cuptor încă 20 de minute pentru a se rumeni frumos. Dacă a fost făcută şi cu altă umplutură se toarnă suc de portocale şi se lasă în cuptor. Se serveşte pe un platou mare cu garnitură de mere coapte şi felii de portocale.
