Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Vine lupul de la stână, vine acru şi încet...
e flămând, mânca-l-ar oaia... parcă-i ultimul poet
care nimereşte miercuri la iubire şi la stână
şi rămâne să-şi mănânce numai limba lui română!
Trece printr-un sat de oameni şi se-ntreabă: unde sunt?
măcar unul să-l primească şi să-i dea un os mărunt,
ori măcar firimitura de la prânz, ori de la cină,
ori un lucsuleţ din lampă după ce-a făcut lumină!
Case triste, ogrăzi goale, pomi cu păsări fără cânt,
măreţie sepulcrală în văzduh şi pe pământ:
satul ăsta parcă-i Nimeni din provincia Degeaba,
unde mişună Nimicul către ziua cea de mâine,
unde şade-nţepenirea şi îşi tot amână graba,
îşi tot cată frumuseţea într-o lacrimă de câine,
lacrimă nenumărată şi lăsată mărturie
după ce-a lătrat la Lună şi-a fugit să nu mai ştie!...
Trece lupul, trece vremea, trece săptămâna toată,
parcă-i miercuri fiecare zi din satul ăsta mut,
nu apare nici o mână salvatoare la fereastră,
nici un ochi măcar să vadă fiara cea mai căutată,
chiar aşa... chiar dacă este ultima de la-nceput,
prima de la terminare, de la nepăsarea noastră
care, iată, se întinde, se înalţă, se grăbeşte
să nu mai audă nimeni cum se moare româneşte!

Citit 1967 ori Ultima modificare Marți, 23 Aprilie 2013 14:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.