Pândesc după biserici: sunt hoţ de cele sfinte,
că sunt sărac...şi-acasă nu am măcar un sfânt
să-mi deie dezlegare la frâu şi la cuvinte,
la ură, la iubire, la cer şi la pământ!
Pândesc după biserici: e gata, popa pleacă
şi toţi fastidioşii se duc la locul lor...
îmi fac o cruce mare, reală şi întreagă,
să sparg cu ea misterul bisericii, uşor!
Pândesc după biserici: ce lume mă pândeşte
să vadă din pomana şi mila lor ce fur,
să afle cum se face pâine şi vin şi peşte...
şi-apoi să se crucească şi să o doară-n fund!
Pândesc după biserici: vitralii şi tăcere,
copaci foşnind pe ziduri, câini vagabonzi, bizar,
clopotniţă, tămâie...primeşte cine cere...
nu cer, intru în şoaptă, îngenunchez, declar:
să ardă pentru mame această lumânare!
cealaltă lumânare să ardă pentru taţi!...
voi, sfinţi tăcuţi pe lemne, tu, Evă, tu, Adame,
uitaţi-vă la mine ca să nu fiţi uitaţi!...
Şi ce pustiu altaru-i...ce linişte ciudată
se scurge pe icoane, pe ziduri...!...ce isterici
s-aud urlând afară, pândindu-mă să vadă!...
Ioan Botezătorul nu fură din biserici!