Jiul de Vest îşi are originea la contactul nemijlocit dintre masivele Godeanu şi Retezatul Mic. În zona alpină, deasupra brâurilor de pădure, râul abia născut poartă numele de Valea Soarbele.
Geologie. Dacă Godeanu este alcătuit din roci dure, şisturi cristaline ale Pânzei Getice, geologia Retezatului Mic aparţie sedimentarului, cuverturii autohtone de calcare mezozoice. Linia de graniţă ce desparte cele două structuri geologice este surprinzător de evidentă chiar în Şaua Soarbele, curmătura de pe creasta principală, dintre vârfurile Paltina şi Stănuleţii Mici. Aici linia de contact pare trasată cu rigla, iar detaliile din teren sunt la nivelul milimetrilor.
Urmele glaciaţiunilor. Ceea ce face din Valea Soarbele o vale alpină cu totul specială este faptul că fundamentul acesteia este calcaros, pe când zonele limitrofe aparţin domeniului dur al cristalinului. Gheţarii cuaternari au adâncit în calcare un talveg în formă de "U”, în timp ce materialul dendritic transportat de gheţar spre partea de jos a văii e format din roci cristaline. Astfel, Valea Soarbele este singura vale din Carpaţi modelată de gheţari în calcare, în prezent ea fiind acoperită de numeroase morene de capăt şi de morene de margine formate din grămezi de roci dure.
Carstul. Eroziunea calcarelor poate fi observată pe Valea Soarbele numai la suprafaţa solului, deci sub forma exocarstului. În versantul stâng al văii, în aflorimentele numite Piatra Iorgovanului şi Piatra Iarului, se întâlnesc cele mai lungi lapiezuri din Carpaţi, acele şănţuleţe apărute în urma şiroirii apelor din ploi, având dimensiuni aici de peste 20-25 metri.
Exocarstul mai este reprezentat aici şi de doline, acele adâncituri în patul văii, circulare, cu diametre de circa 10 m. La partea de sus a văii sunt câteva doline de tasare, datorită greutăţii zăpezilor, iar cele din restul văii sunt doline de dizolvare şi prăbuşire a stratelor de calcare de la suprafaţa solului.
Apele. În partea superioară a văii, sub ultima culme a Munţilor Godeanu, se află cantonat un lac glaciar în toată regula, cu izvoare pe versanţi şi un ,,emisar” ce duce la vale surplusul de ape.
În porţiunea mijlocie a văii sunt risipite numeroase lacuri mai mici deosebindu-se unele de altele doar după modul de formare. Astfel vom întâlni lacuri de morenă, mai întinse, dar mai invadate de vegetaţie şi lacuri de dolină, uşor de recunoscut după forma lor circulară. Vom fi surprinşi de modul în care emisarul lacului glaciar de sus reuşeşte să ocolească întreaga întindere haotică de lacuri, doline adâncite şi grămezi morenice şi să-şi ofere prinosul său de ape, într-un mod preferenţial, numai Tăului Fără Fund. Acesta este un lac de dolină circular, unic şi el prin faptul că, deşi este beneficiarul unui aport constant de ape, el nu are şi un "emisar” care să funcţioneze ca un supraplin al lacului. Aceasta dovedeşte că pe fundul lacului există un sorb care conduce apa pe un traseu subteran. Minunea constă în faptul că debitul acestui sorb este perfect egal cu debitul pârâiaşului ce-şi varsa apele în lac, astfel că suprafaţa apei din lac este mereu la acelaşi nivel.
Muntele fără ape. Datorită calcarelor permeabile din care este format întreg Retezatul Mic, dar şi al înclinării straturilor geologice spre vest, s-a ajuns la situaţia dramatică în care toate apele acestui munte să dispară în subteran şi după un curs de peste 15 km spre vest, ele să reapară la lumina zilei, sub forma de resurgenţă, tocmai în Izbucul Cernei. De fapt, Izvorul Cernei, cel mai puternic din munţii noştri, nu este decât locul unde iese la lumina zilei un adevărat râu subteran.
Aceste aspecte particulare fac din Valea Soarbele un teren de studiu pentru studenţii la geografie, dar şi ocazia unei ture de neuitat pentru drumeţul pregătit să vadă.
