Filmul "Furios şi iute 6" a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

Filmul "Furios şi iute 6" a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Cel de-al şaselea film din franciza "Furios şi iute" a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.541.427 de lei şi 87.610 de spectatori, informează Asociaţia Film România.

La sfârşitul săptămânii trecute, filmul regizat de Justin Lin, cu Dwayne Johnson, Vin Diesel, Paul Walker şi Michelle Rodriguez în rolurile principale, a fost lider în box office-ul nord-american, tot de la premieră, cu încasări de 98,5 milioane de dolari.

Filmul "Marele Gatsby", cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a coborât pe locul al doilea în box office-ul românesc, cu încasări de 529.546 de lei şi 23.857 de spectatori.

Pe poziţia a treia în box office-ul românesc s-a situat "Star Trek în întuneric 3D/ Star Trek Into Darkness", cu încasări de 175.930 de lei şi 7.921 de spectatori.

Citit 1059 ori Ultima modificare Marți, 28 Mai 2013 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.