Aştept să vină trenul cu rochii de mireasă...
mă uit la şefa gării şi cred că e frumoasă,
râde încet la mine, clipeşte, parcă vrea
să-mi spună hai încoace ori du-te-n calea mea!
Mă uit direct în zare: nimica nu se vede,
nimica nu s-aude...cu faţa la perete,
o văd pe tanti şefa cum, lăcrămând amară,
spune că trenul ăsta nu va opri în gară,
spunând că o mireasă a fost mai înainte
şi-a întrebat de mine, eternă şi cuminte,
şi a plecat departe, înaltă şi subţire,
poate mai prinde trenul cu hainele de mire!
Fumez, mă uit la mine...şi parcă mi se pare
că sunt răspuns şi cheie la orice întrebare:
dacă nu vine trenul cu rochii de mireasă,
o strâng pe şefa gării şi-o duc...tocmai acasă!
