Bucătăria siriană: Gusturile lumii, reunite în inima Arabiei

Bucătăria siriană: Gusturile lumii, reunite în inima Arabiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bucătăria siriană este una dintre cele mai savuroase, apreciate şi căutate bucătării arăbeşti; este bogată în ingrediente pitoreşti ce variază în funcţie de regiune, cuprinde elemente mediteraneene, mai ales greceşti, asiatice, dar şi turceşti şi franţuzeşti. Are zeci de aperitive, are un mix echilibrat între legume şi carne, are specific vegetarian, ceea ce o face să fie şi sănătoasă. E o mâncare plină de culoare, bogată în condimente şi miresme şi poate rivaliza cu orice bucătărie internaţională prin originalitatea şi gustul său.

Prin aroma şi gustul lor special, preparatele siriene le aduc turiştilor un sentiment de bunăstare fizică şi spirituală, care îi face să revină cu drag în acele locuri. Termenii de referinţă ai acestei bucătării sunt cuşcuşul, carnea de miel, năutul, vinetele, măslinele, curmalele, rodiile, lămâile, fisticul, apa parfumată (de portocale şi de trandafir), cărbunele şi ceaiul de mentă. De obicei, cafeaua este tare şi dulce. Mirodeniile sunt esenţa bucătăriei arabe, de la scorţişoară şi cuişoare, până la piperul negru, şofranul, chimenul, nucşoara sau seminţele de anason.

Pâinea, elementul sacru

Pâinea este prezentă la fiecare masă, fie simplă, fie în salate sau alte preparate. Regulile nescrise ale lumii arabe spun că dacă cineva observă pe stradă o bucată de pâine, trebuie să o ridice şi să o pună într-un loc unde nu poate fi călcată de nimeni.

Explozia de gustări

Masa tradiţională în Orientul Apropiat începe cu mezze, adică un ansamblu de aperitive calde şi reci. Mezze nu este un fel de mâncare, ci diferite sortimente de salate preparate din grâu, năut, legume şi foarte puţină carne, tahina (un sos alb şi picant), ful (fasole tradiţională), torshy (murături picante), friptură din carne de pui, vită sau miel, dar şi diverse preparate din fructe de mare (calamari, creveţi); este servit întotdeauna la începutul mesei, constând în mai multe boluri cu diferite mici tipuri de mâncare sau de salate, menite a familiariza un necunoscător cu aromele bucătăriei siriene; se spune chiar că graţie mezze-urilor bucătăria arabă a devenit cunoscută şi iubită pe plan mondial; câteodată, cu ajutorul lor, se poate compune un întreg meniu.

Printre cele mai populare aperitive se numără: babaganush, kubeh naie (carne crudă de vită, grâu măcinat), falafel (chifteluţe din soia şi susan), magdus (vinete umpute), mutabal, labne, fatush, humus sau homos (pastă de năut), tabule (o salată făcută din pătrunjel tocat şi roşii).

Măncare pentru toate gusturile

Amatorii de meniuri uşoare, care preferă sortimentele vegetariene sau cu foarte puţină carne, pot alege preparate din năut, ulei de măsline şi sos de susan, vinete orientale etc. Specific arăbesc este meniul precum: kebab, shaorma, sharhat de vită sau pui, ras as fur, sambusek cu spanac sau branză, frigărui, mix grill şi kube - carne de vită preparată la grătar sau în cuptor (carnea se amestecă cu grâu măcinat, muguri de pin şi condimente, deasupra se toarnă iaurt). Supa de linte, sarmalele (yalangi) sunt des întâlnite în Siria. Un adevărat deliciu îl constituie dulciurile tradiţionale -knafe - (baclava cu fistic, nucă, asmalie, mabrume, mamul, namora, bacaj), dulciurile delicioase însiropate, fistic şi alte delicatese. Bucătăria arabă ştie să satisfacă aproape toate gusturile. Dacă vă plac mâncărurile exotice sau vă place să experimentaţi ceva nou, descoperiţi şi savuraţi reţete culinare arăbeşti specifice bucătăriei siriene.

Citit 10515 ori Ultima modificare Vineri, 17 Ianuarie 2014 13:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.