VEDETE/ Delia, Andreea Banică şi Sore - FOTOGRAFII CONTROVERSATE pentru a câştiga la Media Music Awards

VEDETE/ Delia, Andreea Banică şi Sore - FOTOGRAFII CONTROVERSATE pentru a câştiga la Media Music Awards
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Andreea Banică, Delia Matache şi Sore se numără printre artiştii care au şanse anul acesta să câştige premiul Fans Like Award la prestigioasa ceremonie Media Music Awards ce va avea loc pe 18 septembrie la Sibiu. Andreea Bănică a mizat pe o imagine sexy, apărând într-un costum de baie imprimat cu un chipul unui tigru feroce şi spunând „Prietenii la nevoie se cunosc! Un vot de la voi pentru fata voastră (adică eu) contează!”.

Artistele Andreea Banică, Delia Matache şi Sore îşi îndeamnă fanii să le voteze pe pagina de Facebook oficială a evenimentului, postând pe conturile lor fotografii controversate ce au generat zeci de mii de likeuri şi sute de comentarii.

Dacă Andreea Bănică a preferat o fotografie sexy, Delia a publicat o fotografie în care fumează o ţigară spunând: „Vot, vot, vot la Media Music Awards, categoria Fans Like Award!”.

Sore, la rândul ei, a mizat pe o fotografie în care ţine relaxată un pahar cu vin roşu, menţionând: „E rândul vostru să faceţi legea în muzică. Sărbătorim împreună dacă voi câştiga Fans Like Award, numai şi numai datorită vouă!”.

Pentru “Fans Like Award” se luptă 55 de nume celebre înscrise în competiţie.

3 Sud-Est, Akcent, Alb Negru, Alex Velea, Alexandra Stan, Alina Eremia, Anna Lesko, Anda Adam, Andra, Andreea Bălan, Andreea Bănică, Antonia, BUG Mafia, Cabron, Cargo, Connect-R, Corina, CRBL, Delia, Deliric, Deepcentral, DJ Project & Adela Popescu, Dj Rynno & Sylvia, Dj Sava & Raluka, DOC, Edward Maya, Elena Gheorghe, Ellie White, Fly Project, Giulia, Grasu XXL, Guess Who, Holograf, Horia Brenciu, Inna, Kamelia, Lidia Buble, Lora, Loredana Groza, Marius Moga, Matteo, Maxim, Maximilian, Nicole Cherry, Oana Radu, Paraziţii, Puya, Ruby, Smiley, Sore, Ştefan Bănică, Voltaj, VAMA, Vunk, What’s UP sunt artiştii care au ocazia să câştige mult râvnitul premiu.

Media Music Awards 2014 va avea loc pe 18 septembrie, în Piaţa Mare din Sibiu. Peste 30.000 de oameni sunt aşteptaţi să ia parte la cea mai importantă gală de premii din industria muzicală românească, singura la care publicul are intrare liberă.

Media Music Awards 2014 powered by Media Forest este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Despre Fans Like Award

“Fans Like Award” este singura categorie de la Media Music Awards la care publicul poate vota. Câştigătorii celorlalte categorii sunt decişi în funcţie de numărul de difuzări media din anul precedent, la radio, TV sau internet, pe baza rapoartelor întocmite de Media Forest. Câştigătorii sunt premiaţi astfel în mod transparent, difuzările media reprezentând un real barometru al popularităţii lor şi a pieselor lansate.

Anul trecut, la Media Music Awards, “Fans Like Award” a fost “împărţit” de doi câştigători: Connect-R şi LaLa Band.

Citit 1927 ori Ultima modificare Vineri, 22 August 2014 15:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.