O dezamăgire şi două revelaţii, într-un weekend la mare: Istorie, mâncare şi vinul Histriei

O dezamăgire şi două revelaţii, într-un weekend la mare: Istorie, mâncare şi vinul Histriei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Drumul meu de dus la mare începe la punctul Trecere bac Galaţi. Ajunge la Măcin, după care străbate dealuri şi văi, pe marginea munţilor pitici ai Dobrogei, trece apoi prin păduri de nuci şi salcâmi, prin localităţi cu nume frumoase - Slava Rusă, Slava Cercheză, Caugagia şi altele - până se uneşte cu drumul Tulcea - Constanţa, unde pădurile de salcâm sunt înlocuite cu păduri de eoliene. Drumul e presărat cu nenumărate semne indicând diverse situri arheologice şi cetăţi cu nume antice. Mărturisesc cu ruşine că am trecut tot de atâtea ori în viteză pe lângă intersecţiile de unde pleacă drumul spre ele, deoarece, în majoritatea cazurilor, acesta nu e decât un drum de pământ, brăzdat de cavernoase urme de roţi de tractor.

Histria

O excepţie o reprezintă drumul către cetatea Histria, care se deschide la intrarea în satul Tariverde, în sensul de mers spre Constanţa. Într-o duminică după-amiază, pe drumul de întoarcere spre casă, am zis - atins brusc de un sentiment de comuniune cu înaintaşii, precum şi de pofta unui borş pescăresc, deoarece chiar lângă cetate ar fi trebuit să se afle Cherhanaua Histria, un restaurant despre care auzisem două-trei vorbe bune - că e cazul să văd cu ochii mei marea cetate de pe malul lacului Sinoe.

Vorbim de un ocol de numai 15 kilometri de la drumul european, pe asfalt perfect practicabil. Veţi trece pe lângă o salbă de lacuri: Nuntaşi, Histria, Sinoe, chestiune plăcută vederii.

 

 

Şi ajungi într-o parcare unde e o clădire mare, albă, într-o parte şi un restaurant cu pavilioane şi terasă, în partea opusă. Clădirea albă e muzeul Histria. Am rămas un pic surprins - nu mă aşteptam la ditamai edificiul în mijlocul lui nicăieri, obişnuit cu neantul din preajma  altor vestigii, mai familiare gălăţeanului, cum ar fi castrul roman de la Barboşi.

Biletul, din ce îmi amintesc costa 14 lei (muzeu+cetate). Înăuntru, căldură mare, acoperişul e tip solar, iar soluţii de climatizare n-am văzut. Cu toate astea, eşti foarte repede copleşit de bogăţia exponatelor - şi mai ales de diversitatea lor culturală - din neolitic, trecând apoi spre apoi traci, greci, romani, bizantini, turci. Dacă vă întrebaţi de ce ar fi construit grecii o ditamai cetatea pe malul unui lac, ei bine, răspunsul e simplu: acum 2.600 de ani, Sinoe era un golf al Mării Negre, nu un lac.

CITEŞTE ŞI: Dialog monologat/ Cum se bea un vin Cuvee Uberland 2006

Bun, urmează vizitarea ruinelor cetăţii. De la muzeu mergi pe un drum presărat cu vestigii, coloane de piatră, diverse decoraţiuni murale, statui, care-ţi iau ochii de la câmpurile pline de buruieni din jur. Ajungi la poalele cetăţii, unde singurul indicator (din tot complexul), ergo o săgeată îndreptată spre stânga, îţi dă de înţeles că pe acolo e intrarea, deşi o altă poartă este chiar în faţa ta.

Treabă românească

În întreaga cetate nu există nicio plăcuţă, panou sau orice alt mod, oricât de rudimentar, care să-ţi indice ce anume este o clădire sau alta. Nimic! Pur şi simplu, contra a şapte lei nu faci decât să te plimbi prin ruine şi să-ţi dai cu părerea, după abilităţile şi cunoştinţele tale, despre ce anume ar putea fi respectivele vestigii.

 

 

Există locuri unde se pare că se mai fac săpături. Şi acelea sunt singurele curăţate de buruieni. Nu că n-ar fi romantic, dar, de exemplu, într-unul din ele am zărit o sticlă de Borsec. Ce dovadă mai mare a renumelui multisecular al celebrei ape minerale decât acest vestigiu incredibil de bine conservat!

În timp ce vizitam cetatea, am observat un cuplu care citea o broşură şi exclamau: "Uite, dragă, aici au fost termele...!". Nu mi-a spus nimeni că aşa ceva ar fi de cumpărat, greşeala mea. După ce am ieşit, am dat nişte lei pe broşura respectivă şi aşa am aflat unele din lucrurile spuse mai sus.

Există şi o hartă în acea broşură, dar cred că a fost desenată de Vasile Pârvan însuşi, deoarece cu greu poţi deduce ceva util turistului neştiutor, din cercetarea ei.

 

 

Până şi bulgarii sunt în stare să construiască un complex, cu parc, magazin de suverniruri etc., în jurul unei bucăţi de piatră sau altei ruine liliputane şi lipsite de mare importanţă. De greci, ce să mai vorbim. În fond, cetatea asta a fost fondată de ei - poate vor să ne înveţe una-alta despre exploatarea unor astfel de resurse.

Şi în caz că turismul gastronomic vă este mai drag decât cel printre ruine şi căldură ameţitoare, să ştiţi că borşul pescăresc (16 lei) de la Cherhanaua Histria e autentic şi competent, porţiile cu animale acvatice specifice (crap, chefal, scrumbie, somn, zargan) sunt în genere mari, mai ales că se plăteşte la suta de grame. Cu un borş şi două frigărui de rapane (zece lei) puteţi să scăpaţi destul de îndestulaţi şi fără pierderi colosale. Şi saramura de crap e bună şi porţia mare, deci nu vă recomand şi altceva pe lângă, decât dacă aveţi un apetit pantagruelic. A fost cald, dar asta nu a descurajat taraful de lăutari (taraf clasic cu contrabas, ţambal, vioară, acordeon!) să-şi facă cu aplomb datoria.

Răbdare

Mâncarea vine greu, dar vinul...

Dacă sunteţi în pericol să pierdeţi ultimul bac sau telenovela favorită v-aş recomanda să răbdaţi până acasă, deoarece prepararea a durat destul de mult (45 de minute?). Sau mai bine, daţi comanda, vizitaţi muzeul şi cetatea, şi întoarceţi-vă la masă să beţi un pahar cu apă înainte de masa propriu-zisă. Cred că aşa e mai înţelept. Aşa n-o să fie nici revelaţie, dar nici dezamăgire.

 

 

Cât despre vin, ei bine, ştim deja că e un produs DAVINO, un vin scump (peste 90 de lei în magazine nespecializate şi online) şi foarte bun. Ce a stat la baza ilustraţiei de pe etichetă ar fi putut foarte bine să fi fost excavat de la Histria. Dar nu asta le uneşte, ci pur şi simplu faptul că pe Revelatio l-am încercat sâmbătă seara, iar duminică după prânz am ajuns la Histria.

Revelatio 2013 este un blend de sauvignon blanc (majoritar) şi fetească albă. Aduce un "nas" de caise, coajă de gref, nuanţe minerale, physalis şi un gust plin, extractiv, citric, în care se simte şi o senzaţie dulce-piersicată, aromă care - după experienţele mele trecute cu aceast vin - cel mai probabil se va disipa în timp, creând o combinaţie de gutuie coaptă, parfumată. Are 13,6 la sută alcool, foarte bine ascuns printre pliurile gustative.

În concluzie: vin serios, demn de orice masă. Fiind un vin robust şi echilibrat, cred că are un potenţial de păstrare de 5-7 ani, deşi n-aş fi surprins şi de o durabilitate mai mare.

George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.

Citit 2609 ori Ultima modificare Joi, 18 Septembrie 2014 19:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.