MARI DINASTII ALE LUMII/ Familia Borgia - corupţie, crime şi scandaluri
Foto: Papa Alexander VI

MARI DINASTII ALE LUMII/ Familia Borgia - corupţie, crime şi scandaluri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Italia renascentistă a fost dominată de familii bogate şi puternice, ale căror reputaţii au fost influenţate de nenumăratele fapte teribile pe care le-au comis. Însă, în toată ţara, în acea perioadă, niciun nume nu trezea reacţii mai puternice decât cel al familiei Borgia.

Astăzi, este imposibil să ne imaginăm o familie cu o reputaţie mai proastă cauzată de păcate şi imoralitate şi cu greu s-ar găsi un membru al acestei familii care să nu fi căzut în capcanele puterii.

Începuturile

Primul dintre membrii importanţi ai familiei Borgia, Alfons de Borja (1378-1458), cunoscut mai degrabă drept Papa Calixt al III-lea, a fost descris de apropiaţii săi drept „scandalul epocii”, din cauza corupţiei ce i-a caracterizat anii la putere. Nepotul său, Rodrigo, care avea să devină şi el papă, sub numele de Alexandru al VI-lea, a avut o reputaţie chiar şi mai proastă. Acuzat că şi-a cumpărat alegerea ca pontif, Rodrigo Borgia avea să devină centrul unor zvonuri atât de dure încât diplomatul veneţian Girolamo Priuli a ajuns să creadă că acesta „şi-a dat sufletul şi trupul diavolului”.

Aşchia nu sare departe de trunchi

Şi mai proastă a fost reputaţia copiilor lui Alexandru, iar comentariul lui Burchard, potrivit căruia aceştia erau „complet depravaţi”, abia dacă reuşeşte să descrie crimele cu care au fost asociaţi.

Lucrezia (1480-1519), despre care s-a spus că s-ar fi culcat cu tatăl ei, era văzută drept o femeie uşoară, o ucigaşă şi o vrăjitoare. Iar despre Cesare (1475/6-1507) - cel mai chipeş, elegant şi demn de dispreţ dintre toţi membrii familiei Borgia - s-a spus că şi-ar fi ucis propriul frate, într-o criză de gelozie, că s-ar fi culcat cu sora sa şi că a început o campanie violentă de masacre şi cuceriri, cu scopul de a-şi forma un regat din statele mici din nordul Italiei.

 

 

Confruntaţi cu un asemenea portret de familie, pare greu de crezut că familia Borgia putea fi mai înfiorătoare de atât. Dar tocmai pentru că imaginea ce reiese din relatările contemporane e atât de dură, este la fel de greu să nu ne întrebăm dacă o asemenea reputaţie teribilă a fost întru totul justificată. A fost familia Borgia chiar atât de rea?

Adevărul despre familia Borgia

Pe de o parte, membrii familiei Borgia nu au fost, cu siguranţă, personajele demonice pe care le prezintă sursele contemporane lor. Dincolo de relatările „colorate” oferite de observatori, precum Burchard, Priuli, Machiavelli şi Guicciardini, e clar că cel puţin o parte a reputaţiei familiie era nemeritată.

Acuzaţia de incest, spre exemplu, pare a fi complet lipsită de dovezi, precum şi sugestia că Lucrezia ar fi otrăvit pe cineva. Deşi a fost căsătorită de trei ori (pentru motive politice), ea a fost, după toate mărturiile, o femeie foarte cultivată şi inteligentă, admirată de contemporanii săi.

La fel de lipsită de dovezi e şi ideea că Cesare şi-ar fi ucis fratele. Acesta nu ar fi avut nimic de câştigat de pe urma morţii lui Juan Borgia, şi - având în vedere că Cesare a fost obligat să renunţe la funcţia de cardinal pentru a-şi asuma îndatoririle seculare ale fratelui său - se poate argumenta că poziţia familiei a fost chiar slăbită de pe urma incidentului. E mai plauzibil ca Juan să fi fost ucis din cauza unei aventuri amoroase terminate prost sau chiar la ordinul cardinalului Ascanio Sforza, un inamic declarat al familiei Borgia.

CITEŞTE ŞI: MARI DINASTII ALE LUMII/ Habsburgii - CEA MAI MARE FAMILIE REGALĂ din toate timpurile

Pe de altă parte, crimele de care familia Borgia se face într-adevăr vinovată nu erau ieşite din comun. Analizând dovezile, reiese că familia Borgia nu era cu nimic diferită de celelalte familii renascentiste care concurau permament pentru funcţia papală.

Toţi erau, spre exemplu, vinovaţi de nepotism şi simonie. Şi, deşi sumele implicate au fost cu siguranţă exagerate de cronicarii vremii, ştim sigur că atât Calixt al III-lea, cât şi Alexandru al VI-lea şi-au cumpărat drumul către Pontificat şi că şi-au folosit puterea pentru a-şi avansa familia în poziţii cât mai puternice. Astfel, Alexandru al VI-lea şi-a adus zece rude în colegiul cardinalilor, iar altora le-a acordat nenumărate fiefuri în Statele Papale. Dar aceste abuzuri ecleziastice nu erau în niciun caz ieşite din comun, ele având loc la oricare nou pontificat, tocmai pentru că papalitatea putea fi folosită ca mijloc de îmbogăţire a familiilor implicate.

O perioadă întunecată

Pontifi corupţi şi depravaţi

Fără îndoială, Alexandru al VI-lea a fost un papă cu multe aventuri „nepotrivite”. A recunoscut că a avut mulţi copii cu amanta sa, Vannozza dei Cattanei, iar apoi s-a bucurat de afecţiunea legendarei Giulia Farnese, cunoscută ca una din cele mai frumoase femei din epocă. Dar nici la capitolul acesta, Rodrigo Borgia nu se diferenţiază de predecesorii sau succesorii săi. Era un fapt cunoscut de toată lumea că papii şi cardinalii aveau, aproape fără excepţie, amante. Iulius al II-lea a avut, de asemenea, numeroşi copii pe care nu i-a ascuns, iar cardinalul Jean de Jouffroy era un client fidel al bordelurilor. Aventurile homosexuale nu erau nici ele ieşite din comun în Roma papală, atât în rândurile pontifilor, cât şi în rândurile cardinalilor.

Nici reputaţia de megalomanie a lui Cesare nu e la fel de impresionantă atunci când e analizată în contextul epocii.

 

 

Cesare Borgia a fost, fără îndoială, un om foarte ambiţios, care a folosit cele mai josnice tactici pentru a obţine ceea ce-şi dorea. După ce a scăpat de funcţia de cardinal, a luptat trei ani în Romagna şi Le Marche, pentru a-şi construi un fief personal foarte vast, iar în acea perioadă a ordonat asasinarea a foarte multe persoane, atât laici, cât şi preoţi. Dintr-un anumit punct de vedere, ambiţia lui Cesare era de înţeles. Era ceva normal ca rudele papilor să urmărească achiziţia şi cucerirea de noi teritorii. Familia Borgia, spre exemplu, nu avea deloc pământuri şi era şi de origine străină. De aceea, rudelelor au fost încurajate să cucerească suficiente teritorii, astfel încât să ajungă la nivelul marilor familii nobiliare din Italia. Asta însemna război, iar într-o epocă în care războiul se purta prin intermediul mercenarilor, asta presupunea războaie foarte brutale.

Sursa: historia.ro

Citit 1542 ori Ultima modificare Joi, 18 Septembrie 2014 20:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.