Citeam un interviu mai demult cu un profesor doctor sau doctor profesor, nu mai ştiu exact. Omul, mare şef la un spital de psihiatrie, denunţa mitul nebunului care se crede Napoleon. Zicea că în 30 de ani de meserie n-a întâlnit decât un singur schizofren care umbla cu burta în faţă şi mâna dreaptă băgată între nasturii de la pijama. E drept că restul se credeau Ştefan cel Mare, Eminescu, ba unii chiar ei înşişi (ăştia sunt cei mai răi) da' cu cip de supraveghere plantat în cap de securişti.
Ei bine, dacă printre iubitorii vinului care mă citesc sunt şi Napoleoni nedepistaţi încă de doctorul de mai sus, daţi-mi voie să vă ajut, sugerându-vă câteva vinuri pe placul dvs. N-o să vă spun că erau vinurile preferate ele Împăratului, pentru că nu-i aşa si ştiţi mai bine ce vă place. Totuşi dacă nu ştiţi ce băutură să alegeţi după o mare victorie, înfrângere, ceartă cu Josefina etc., vă rog să vă inspiraţi din rândurile de mai jos:
Şampanie!
Adică la victorie de bucurie, la înfrângere de necaz, vorba ta! Dar nu de oricare, ci Moet & Chandon. În fond, celebrul Imperial de pe etichetele de spumant, chiar de mâna a şaptea, sau chiar Angelli, de la împărat vine şi a fost adăugat prima oara în 1863, ca un omagiu, pe sticla de Moet&Chandon Brut. Şampaniile acestea se găsesc şi pe la noi, la preţuri variate, în funcţie de sortiment (200 lei, 300, 500 etc).
Pinot noir
Un vin de zi cu zi potrivit pentru un împărat este un pinot noir de Chambertin. Pe vremea aia nu prea aveai de ales, domeniul fiind deţinut de un singur om - Claude Antoine Gelquin. Dar azi ai de unde alege! Cu un Domaine Armand Rousseau nu te poţi face de ruşine, zic eu. Dacă eşti un napoleon de limba română, nu ai prea multe şanse să-l găseşti uşor. Şi când îl găseşti, e bine să ai vreo 500-600 de euro la tine. Dar să nu subestimam voinţa şi resursele unui împărat, nu-i aşa?
Un vin de vremuri grele
Exilat pe-o insuliţă mică din Atlantic, ai crede că e greu să găseşti un vin decent! Nimic mai fals! De la o aruncătură de băţ vine Vinul de Constance! Nu de Constanţa, de Constance! Mândria Africii de Sud, un vin dulce pentru timpuri amare! Se face la fel şi-n ziua de azi, tot din muscat, tot bun, să facă vreo 30-50 de euro, dar nu contează prea mult deoarece nu se găseşte în România!
Aşadar, dragă Napoleon, iată din ce varietate ai de ales. Doar că, de când cu medicaţia asta, nu prea mai ai voie să bei. Uite ce i s-a întâmplat amicului tău Vadim!
Deşi, vorba aia: în prag de alegeri, nebun e ăla de votează, nu ăla de e votat!
Recomandare: Arestel Cava Extrabrut Vintage 2011
Acest vin din Lidl, încă disponibil pe rafturi, apărut mai demult, odată cu "săptămâna" cu tematică iberică, se distinge în primul rând prin preţ: 19.99 de lei! În această ordine de idei, este cel mai ieftin vin spumant obţinut prin metoda tradiţională, extrabrut şi vintage pe deasupra (adică e obţinut exclusiv dintr-un anume an de recoltă), de pe piaţa românească. Oricum, în România problema spumantului vintage e una exotică. Cred că există foarte puţini producători care să pună pe piaţă astfel de spumante şi când o fac costă mult, prea mult. Dar nu e chiar atât de important. În fond, în Champagne, vintage semnifică o recoltă foarte bună, care nu are nevoie de ajustări, şi indică practic o calitate superioară. Spaniolii au preluat şi ei această manieră, dar la ei nu reprezintă mare lucru, aruncând pe piaţa vintage an după an. Dar e bine de ştiut din ce recoltă e vinul de bază, din mai multe motive. O problemă a spumantului NV (non-vintage) e că nu prea ai cum să-ţi dai seama cât a stat prin rafturi. Până la urmă, chiar dacă e un vin mai rezistent, şi spumantul se degradează. Întorcând moneda, tocmai faptul că are câţiva ani în spate (de stat în cramă, nu pe raft!) ar putea atrage unii consumatori care preferă un spumant uşor învechit.
Culoarea e alb-gălbuie cu tuşe verzui. Perlaţia e destul de intensă, nu de o eleganţă cronometrică, dar nu se face de râs. Olfactiv, pe lângă tuse aşteptate de toast şi unt, apare şi ceva citric-floral (aş zice de tipul lămâiţei). Gustul e destul de plin, citric, cu lime şi secundar - ananas (nu tocmai copt) cu firave inflexiuni minerale, magneziene. Chiar şi la temperaturi mai ridicate decât indicaţia (6-8 grade) nu devine neplăcut, îşi păstrează caracterul citric, de intensitate moderată.
Am fost surprins de calitatea sa. Fără a reprezenta vreo minune sau vreo operă de artă oenologică, oferă însă o satisfacţie răcoritoare, la un preţ mai mult decât decent.
În fond, suntem puşi în gardă pe site-ul producătorului că - aşa nepretenţios cum se prezintă - a căpătat totuşi, de-a lungul timpului diverse distincţii şi medalii la unele concursuri serioase.
Este o soluţie certă pentru zilele când alte vinuri nu ni se par atrăgătoare, dar şi pentru mese cu peşte sau alte vietăţi marine. Merită puse câteva sticle deoparte, pentru sărbătorile de iarnă.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.com.
