* Ţara oamenilor care au o cultură a relaţiilor
În căutarea necunoscutului, s-a stârnit în mine dorinţa de a face „o tură” în jurul lumii, iar ultimul zar, aruncat pe harta din cutia cu ziare, a picat exact în inima Americii de Nord. Doar cu o viză, o valiză şi cu o escală-n Istanbul, am ajuns în această vară, în mai puţin de 13 ore, la destinaţie. Aveam să muncesc aici timp de patru luni, pe perioada vacanţei, prin programul Work and Travel.
De la salutul primilor stropi de ploaie din Boston şi până mai ieri, am reuşit să descopăr o altă cultură şi mentalitate, centrată pe comunicare şi respect. Am realizat că există ceva sau cineva care alege unde să te naşti, pentru că fiecare este predestinat să sfinţească un anumit loc. Pot spune că toată experienţa pe care am căpătat-o în America se datorează oamenilor pe care i-am întâlnit şi nu locurilor faimoase din Belfast, Rockland, Boston sau New York, pe care le-am vizitat.
Cum sunt cei care trăiesc visul american
Nu cred că am avut o revelaţie mai importantă decât cea din clipa în care am înţeles că America este ţara oamenilor care au o cultură a relaţiilor. În magazine, spitale, universităţi, transport public, la bancă sau în trafic, aceşti oameni se respectă şi ştiu cum să comunice.
Pe lângă asta, americanii au un spirit comunitar extraordinar. Receptivitatea cu care se implică în chestiunile localităţii lor sau în cele ale ţării este uimitoare. Deşi activităţile pe care le practică spre binele comunităţii se clasifică în sfera voluntariatului, nu i-am văzut niciodată cuprinşi de vreo angoasă pe subiect.
Am rămas suprinsă de faptul că în timpul nenumăratelor discuţii cu tentă politică, niciun cetăţean american nu s-a plâns de activitatea guvernului sau a primarului, pentru că ei ştiu că există, la orice problemă, o soluţie, într-un buzunar, de rezervă. Lor nu le este frică să spună ce gândesc, fie şi în faţa Senatului.
Prieteni şi mentori
În cele patru luni trăite în SUA, am vizitat aproape toată America de Nord. Surprinzător este faptul că zeci de necunoscuţi mi-au configurat vechea busolă şi m-au ajutat cu o sinceritate nativă să mă orientez într-o lume străină.
Nu pot să-l uit pe Jag, un bărbat de culoare, în vârstă de vreo 60 de ani, care m-a însoţit din Boston până în Portland, doar pentru a-i povesti cât mai multe despre ţara Nadiei Comăneci. Mereu o voi ţine minte şi pe Eileen, o femeie extraordinară şi un minunat doctor universitar. Cu această doamnă am avut o discuţie specială despre Mircea Eliade, în timp ce mă ajuta să-mi car valiza prin Hyannis. Sau pe David, americanul care a fost de 16 ori în România şi de nouă ori în Republica Moldova. Şi care avea la geam tricolorul nostru, atârnat în loc de draperie.
Am fost, am muncit, am vizitat, am cunoscut locuri şi oameni. Am făcut mii de poze, am descris România în cuvinte frumoase şi am revenit acasă cu prieteni noi. Am cheltuit 1.500 de dolari, bani pe care i-am şi câştigat, ca recepţioneră într-un resort. Mă voi întoarce. Sau voi merge în altă parte, prin acelaşi program. E o oportunitate de nerefuzat!
