Pantomimă (despre Sublim)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din clipă-n clipă, trebuie să-nceapă

ne/aşteptata Clipă a Tăcerii:

cel mai frumos şi lung şi rar spectacol

despre Sublim când Pacea Nicăieri-i

şi când Iubirea celui de aproape

ş-a celui de departe nu-nsemnează

decât un fals în acte şi-n tandreţe,

decât o Amăgire majestoasă…

iar Timpul des şi mult îşi pierde rostul

scrâşnind sub Veşnicia mincinoasă!

Din clipă-n clipă, trebuie să-nceapă

sfârşitul valmei cesteia barbare…!…

E plină sala, dar mulţimea surdă

se-nghesuie, se calcă în picioare

şi vine, vine, vine, încă vine…

cu orice preţ, nimeni vrea să piardă

(din Clipa fascinantă a Tăcerii)

triumful trist al Vieţii pentru Artă

ş-al Morţii pentru Linişte şi Pace

când intră mimii şi încep să „joace”!


 

Citit 6768 ori Ultima modificare Duminică, 29 Martie 2015 20:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.