Probabil că niciun alt aspect al vieţii cotidiene nu ilustrează mai clar diferenţele culturale dintre civilizaţii decât nobila artă culinară. Dacă pentru un european, bucătăria asiatică poate reprezenta o experienţă de-a dreptul şocantă, acelaşi lucru se poate spune şi despre un american aflat pentru prima oară în contact cu reţetele de pe vechiul continent. Să ne gândim numai la piftia, sângeretele sau tochiturile mioritice, care-i pot provoca serioase probleme digestive oricărui locuitor din patria adoptivă a lui Columb.
Privită uneori drept un veritabil test al nervilor, bucătăria tradiţională poate reprezenta însă acea intimă interacţiune culturală prin care să înţelegem şi să ne apropiem tradiţiile şi diversitatea unei civilizaţii.
Iată unele dintre cele mai ciudate şi mai extravagante reţete culinare:
Fugu
Fugu este un fel tradiţional japonez la mare căutare în ţara Soarelui Răsare, acolo unde o singură porţie poate costa peste 20.000 de yeni, echivalentul a 200 de dolari americani. Doritorii sunt nevoiţi însă să semneze un contract prin care îşi asumă răspunderea înainte de a consuma extravagantul platou marin. Şi asta pentru că ingredientul principal al mâncării îl constituie carnea unui peşte originar din Oceanul Pacific (Takifugu rubripes), ale cărui organe interne conţin o doză de toxine letală pentru orice om. Toxinele se regăsesc în concentraţie mare şi în pielea peştelui, ceea ce face din procesul de fabricaţie apanajul exclusiv al maeştrilor bucătari niponi. Astfel, dacă simţiţi nevoia să încercaţi ceva neobişnuit şi periculos într-un restaurant, Fugu este reţeta perfectă.
Pastramă din carne de cal
Deşi este privită ca o mâncare tradiţională chinezească, carnea de cal se regăseşte în alimentaţia oamenilor încă din preistorie. De fapt, consumul ei nu a încetat niciodată de-a lungul istoriei, constituind una dintre principalele surse de hrană, în special în ţările asiatice. Pastrama este doar una din modalităţile prin care carnea acestui animal este preparată în restaurantele de specialitate. Carnea este servită aproape crudă şi este asortată cu legume şi ierburi aromate. Alături de ea, pot fi servite şi bucăţi preparate din inima aceluiaşi animal.
Supă de brânză
Kasessuppe, în original, este o reţetă tradiţională germană, deşi există şi varianta veche românească, supa de porumb şi brânză. Cei care au încercat renumita supă s-au declarat extrem de mulţumiţi, gustul brânzei topite în apă alături de ciuperci şi diferite legume fiind, din câte se pare, unul care merită încercat. Varianta britanică include şi bere; aşa că dacă vi se pare tentantă o supă de brânză şi bere puteţi vizita restaurantele englezeşti în perioada sărbătorilor de iarnă, tradiţia impunând ca asemenea mâncăruri să fie consumate în preajma Crăciunului.
Jeleu din carapace de ţestoasă
Mai este cunoscut şi sub numele de Guinlinggao şi reprezintă unul dintre cele mai apreciate deserturi din bucătăria asiatică. Se spune că proprietăţile curative ale jeleului din carapace de ţestoasă sunt renumite în medicina tradiţională chineză, acolo unde acesta este recomandat în tratarea afecţiunilor pielii şi a bolilor infecţioase. Cu toate acestea, autorităţile de la Beijing încearcă diminuarea consumului de Guinlinggao, al cărui proces de fabricaţie a dus aproape de exterminare singura specie de broască ţestoasă (Cuora trifasciata) din a cărei carapace se poate obţine respectivul jeleu. Guinlinggao este servit în combinaţie cu mai multe plante medicinale, printre care şi renumitul Ginseng, iar succesul său pe plan internaţional a fost unul major, mai ales în nordul Africii şi în America de Nord.
Supă de câine sau pisică prăjită?
Consumul cărnii de câine este asociat în general cu gastronomia coreeană sau cu cea chineză, în care există mai multe reţete tradiţionale ce implică prepararea patrupedelor. Supa de câine este, în schimb, o reţetă californiană, cu răspândire în Australia, Malaezia şi chiar în unele ţări europene. Carnea tranşată în felii mărunte este servită alături de o supă de legume şi condimente, din care nu lipsesc ceapa verde, usturoiul şi ghimbirul. Este recomandat a nu se servi decât după ce a fost condimentată cu piper roşu.
Pentru că tot suntem la capitolul "consumul animalelor de companie", trebuie să amintim o reţetă tradiţională din Hong Kong, Siopao, care nu înseamnă altceva decât „pisică prăjită”. Nu insistăm, din motive evidente, asupra modului de preparare, adăugând numai că mâncarea este servită, de multe ori, în regim de fast-food, alături de chifle de orez fierte.
Intestine de peşte
Chiar dacă peştele este considerat un aliment universal, fiind consumat pe scară largă, modurile în care este preparat diferă de la o ţară la alta. La mare căutare în Filipine se află însă intestinele de peşte. Acestea se servesc crude şi, de cele mai multe ori, sunt asezonate cu ou fiert, felii de ceapă şi condimente. Poate că nu ar trebui să ne mire acest fapt dacă ne gâdim că, în Europa, acum mai puţin de două secole, icrele, cu excepţia caviarului, erau aruncate odată cu organele interne ale peştelui, pe motiv că sunt murdare.
