A doua ediţie a băbeştii ecologice de la Somova, judeţul Tulcea, are 13,5 la sută alcool şi presupun că are acelaşi preţ decent (25-30 de lei), din moment ce am încercat-o la 45 de lei, într-un restaurant. Se prezintă cu o culoare roşie-rubinie, strălucitoare, medie ca intensitate. De aici îţi dai seama că nu va fi atât de densă precum cea de anul trecut.
Date tehnice
Băbeasca neagră este un foarte vechi soi românesc de struguri, răspândit în podgoriile din Moldova, în special în podgoria de la Nicoreşti. Sub numele de Rară neagră este o componentă importantă în cupajul celui mai faimos vin de Purcari, Negru de Purcari.
Rezultat al selecţiei populare, se presupune că vechimea lui este din perioada geto-dacilor. La începutul secolului XVII, vinul roşu de Nicoreşti (din soiul Băbească neagră) era elogiat chiar de cardinalul Franţei, Richelieu.
Soiul este cultivat în special în podgoriile Nicoreşti, Odobeşti, Coteşti şi Panciu. Cea mai cunoscută podgorie de peste Prut este Purcari. De asemenea, este cultivat în Ucraina şi Canada. Suprafaţa globală ocupată cu acest soi este de aproximativ 2.300 de hectare.
Strugurii sunt rămuroşi, cu boabe de mărime mijlocie, rotunde, puţin turtite, de culoare neagră-albăstruie. Ajunge la maturitate deplină în a doua jumătate a lunii septembrie. Este un soi foarte productiv, asigurând frecvent o producţie de 13-18 tone/ha, iar în unii ani chiar 25 de tone/ha. Strugurii acumulează peste 180g/l zaharuri ajungând chiar la 210-220 g/l. Vinurile obţinute au o tărie alcoolică de 10-11,5 la sută şi o aciditate totală de peste 5-6 g/l, mult mai ridicată faţă de alte vinuri roşii, conferind astfel o prospeţime accentuată.
Vinurile din Băbească neagră sunt vinuri uşoare, mai puţin estractive, care se servesc la o temperatură de 10-15 grade Celsius. Se consumă de preferinţă la preparate din carne - pui fript sau la cuptor, frigărui, cotlet de miel sau friptură de viţel.
Cazul de faţă
Nas frumos, parfumat, de boabă coaptă de strugure, dulceaţă de cireşe şi condimente. Gustativ e mult mai tipică decât 2011, suculentă, cu arome de corcoduşă, cireşe, vişine, nişte taninuri mici şi obraznice pe final, amestecate cu dulceaţa unor curmale. Vinos, neaoş, autentic.
Calea de urmat
Există opinia că producţia de anul trecut ar fi fost calea de urmat pentru băbeşti, că ideea veche că băbeasca dă un vin uşor, light spre medium în corpolenţă, undeva la mijlocul drumului dintre un beaujolais cru şi un pinot, n-ar fi adevarată şi că s-ar datora tendinţei de supraproducţie a acestei plante. Se poate argumenta că prin atenţie în vie şi eventual culegere târzie s-ar putea obţine un vin mai concentrat, mai serios.
Dar... “why so serious?”, vorba lui Joker, din filmul Batman. De ce ar fi nevoie de seriozitate? Avem nevoie şi de vinuri mai light, mai şăgalnice, care să nu scrie tratate de fenomenologie, ci să se exprime mai bătrâneşte, mai uşor de înţeles, printr-o pildă sau o povestire. A fi uşor de înţeles e o virtute pe care şi oameni complicaţi precum Wittgenstein au apreciat-o.
Vinul, acest şarpe care dansează
Iată textul ultimei strofe din “Le serpent qui danse” (volumul Les Fleurs du mal, al lui Charles Baudelaire):
Je crois boire un vin de bohême,
Amer et vainqueur,
Un ciel liquide qui parsème
D’étoiles mon cœur!
Şi acum vă invit să citiţi trei traduceri ale versurilor de mai sus:
Parcă beau balsamuri grele
De amar şi glorii
Şi-mi presară-n suflet stele
Bolţile cu norii.
(trad. Ion Caraion)
Parcă aş bea deodată
Un vin cu-aroma grea
Şi-un cer ce mă îmbată,
Sorbindu-l, stea cu stea
(trad. Octavian Soviany)
Parcă beau licoare rară,
Vin de glorii grele,
Cer lichid care-mi presară
Inima cu stele!
(trad. Petru Dincă)
Un vin nu vorbeşte de la sine. Are nevoie de un interpret, de un traducător. Stiţi desigur expresia italiană "traduttore, traditore", care atrage atenţia asupra faptului că, deşi prin traducere universul cultural al unei limbi se lărgeşte cu noile pagini "aclimatizate", inevitabil ceva se va pierde din sensul originar, ceva nu va face trecerea în noua limbă. Ambele variante mi se par adevărate. O sticlă de vin este ca poezia lui Baudelaire, iar băutorii - precum traducătorii chemaţi să o tălmăcească. Unele traduceri vor fi mai muzicale, altele mai fidele, altele vor fi atât de departe de înţelesul iniţial încât cu greu îţi vei da seama că în miez sunt acelaşi lucru. Unii traducători se vor inspira din înaintaşi, alţii vor căuta să fie complet originali. Pentru unul poate fi o strofă minunată, pentru un altul o banalitate preţioasă, pentru unul o încântare, pentru altul platitudine şi plictiseală.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
