„Marea întrebare”, scrisă pe o vacă: Cele mai neinspirate cereri în căsătorie

„Marea întrebare”, scrisă pe o vacă: Cele mai neinspirate cereri în căsătorie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cererea în căsătorie este un moment special în viaţa unui cuplu, pe care ambii parteneri şi-l vor aminti întotdeauna. În unele cazuri, acest prim pas spre o viaţă împreună este plin de romantism, în timp ce în alte situaţii cererile în căsătorie pot atinge cote înalte de penibilitate.

Aşa cum unii aleg să facă primul pas spre căsătorie într-o notă romantică, printr-o cerere de căsătorie într-o barcă, pe fluviul Sena din Paris, alţii aleg să îi propună o eternitate persoanei iubite printr-o porţie de inele de ceapă „garnisite” cu un inel de logodnă. Deşi ţelul este unul onorabil în ambele situaţii, presupunând o viaţă împreună, amintirea cererii în căsătorie poate fi foarte uşor una nu prea plăcută. În cazul unora, deşi romantismul lipseşte cu desăvârşire, creativitatea este de admirat, pentru că nu oricine se gândeşte să îi ceară mâna alesei printr-un desen pe o vacă sau prin denumirea reţelei de wireless „vrei să te căsătoreşti cu mine, mari”.

Alţii nu stau foarte bine nici când vine vorba de inspiraţie, cum este şi cazul tânărului care a îngenuncheat în faţa iubitei într-o toaletă publică sau a bărbatului care a încercat să îşi ceară iubita de nevastă aşa cum a văzut în filme, scriind întrebarea cea mare cu petale de trandafir pe un pat, fără să mai fie însă foarte atent la gramatică. (n.r. corect este „marry”, nu „merry”). Dragostea iubitelor pentru mâncare îi determină pe unii bărbaţi să creadă că restaurantele de tip fast-food sau cutiile de pizza sunt potrivite pentru o cerere în căsătorie, în timp ce alţii fac nefericita alegere să îşi tatueze întrebarea care le va schimba viaţa.

Citit 3622 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2015 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.