EUGEN HOLBAN - 80 de ani. Decanul de vârstă al artiştilor plastici gălăţeni, la aniversare

EUGEN HOLBAN - 80 de ani. Decanul de vârstă al artiştilor plastici gălăţeni, la aniversare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pictorul Eugen Holban, decanul de vârstă al artiştilor plastici gălăţeni, împlineşte în această ultimă decadă a lui Cuptor venerabila vârstă de 80 de ani, de la cota căreia poate privi în urmă cu mândrie la activitatea desfăşurată pe tărâmul culturii şi artei.

Născut pe 26 iulie 1935, la Vâlcele, judeţul Buzău, Eugen Holban a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, secţia artă monumentală, în 1967, an când s-a stabilit definitiv la Galaţi, împreună cu soţia sa, pictoriţa Angela Tomaselli. A lucrat mai întâi ca muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală, apoi ca metodist la Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, iar, până la pensionare, ca muzeograf la Muzeul Judeţean de Istorie.

Este membru al UAP, secţia pictură, din 1996. A debutat, la Galaţi, în 1968, şi de atunci participă la Saloanele Filialei UAP din oraş şi la alte manifestări de grup ale acesteia. Şi-a organizat doar două expoziţii personale, la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, în 1970 şi 2012. În schimb, a participat la multe manifestări colective, la Bucureşti, Bacău, Suceava, Bârlad şi Tg. Ocna.

A publicat, împreună cu Angela Tomaselli, albumul „Arta populară din judeţul Galaţi” (1974), a cărui apariţie a constituit o adevărată revelaţie, fiindcă era pentru prima oară când doi tineri cercetători demonstrau că judeţul Galaţi deţine un  tezaur stilistic de mare valoare în arta populară românească. Ulterior, Eugen Holban a întreprins o amplă cercetare a etnografiei din Moldova de Jos, publicând consistente articole în reviste şi stăruind ca o serie de ţesături (covoare, lăghicere, prosoape etc.) descoperite în satele gălăţene să fie achiziţionate şi să intre în colecţia Muzeului Judeţean de Istorie. Pe baza cercetărilor sale a fost reconstituit şi costumul naţional specific zonei noastre. În prezent, el definitivează un amplu studiu monografic referitor la etnografia şi arta populară a judeţului Galaţi.

"Spiritul modern al tablourilor lui Eugen Holban, subliniază Paul Petrescu în cartea sa „Arcade în timp”, se hrăneşte fără îndoială şi din rafinamentul şi din stilizarea dusă uneori până la abstractizare a covoarelor moldoveneşti". Creaţia sa a pendulat între temele de inspiraţie folclorică şi compoziţia abstractă. În ultimii ani, Eugen Holban a expus mai ales lucrări realizate în tehnica pastelului, în care influenţa artei populare abia mai poate fi sesizată în subtilităţile şi rafinamentele cromatice.

La împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani, îi urăm pictorului şi etnologului Eugen Holban multă sănătate, putere de muncă, inspiraţie şi tradiţionalul "La mulţi ani"!

Foto Corneliu Stoica

Citit 2344 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iulie 2015 17:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.