Licorna Winehouse este o cramă în apropiere de Mizil. De la drumul naţional se taie oraşul înspre dealuri, se ajunge la Budureasca, dupa care se merge preţ de vreun kilometru, pe un drum pietruit, prin via lor.
Locul, foarte îngrijit, de altfel, conţine două clădiri: o hală modernă în care se găseşte crama, bine proporţionată, a celor 20 de hectare exploatate (plus câteva "închiriate"), ticsită cu "aparatura" de ultimă generaţie, tancuri de fermentaţie din inox, dar şi din lemn; şi a doua, un conac renovat şi extins, având la subsol o pivniţă boltită ca la carte, veche de la 1909, când primul proprietar - Nicolae Ştefan Nicolau - l-a visat pe Constantin Brâncoveanu, care-i cerea să-i facă un vin precum cocoşul negru din curte. Astfel, prima denumire a cramei a fost Cocoşul negru. În pivniţă, alături de 80 de baricuri, sunt trei budane Seguin Moreau, care poartă înca efigia mândrei păsări de curte.
Când am ajuns tocmai se desciochinau struguri de Merlot. Culesul nu era în plan în zilele de weekend, însă ameninţarea ploilor a grăbit un pic procesul. L-am urmat pe Gabriel Lăcureanu (oenologul şi directorul general al societăţii) într-un mic tur. Să zic doar că standardele de igienă sunt foarte înalte. Pe seară, dupa ce toţi strugurii au ajuns în fermentatoare, am avut răgaz de vorbă în conac, unde Gabi şi-a etalat talentele de bucătar, într-o atmosferă familială, la care s-a alăturat şi Florin Preda, directorul de vânzări.
Despre vinuri, ce să vă spun...
Faţă de vinurile deja accesibile din gama Serafim, există câteva noutăţi, însă majoritatea vinurilor degustate nu sunt încă gata de a fi aruncate pe piaţă, spune oenologul şi e de apreciat, pentru că momentul optim de consum n-a jenat până acum pe atâţia alţii să ne anestezieze papilele cu "rezervele" lor învechite două zile, în drum spre magazin.
Am gustat două monovarietale albe din recolta lui 2014, care vor fi lansate abia anul următor, un Sauvignon blanc ţinut în stejar şapte luni şi un Chardonnay fermentat şi păstrat în lemn o perioadă chiar mai lungă. Vinurile se găsesc acum în stadiul maturării în sticlă. Atenţie însă, nu e vorba de baric, ci de budană, aşadar impactul lemnului e la alt nivel.
Mi-au plăcut foarte tare şi sunt sigur că vor lăsa pe mulţi cu gura cascată, ceea ce e productiv la vinuri, deoarece aşa încape mai mult.
Sunt vinuri de calitate, cu aromatică rafinată, însă au o oarecare rusticitate gustativă, o plinătate şi un uşor "şmirghel", care mi-a amintit de alte vinuri reuşite realizate de Gabriel Lăcureanu, fie la Crama Basilescu, cum ar fi Feteasca alba "Îngeri din micul Paris 2011" sau "Golem alb 2010", două vinuri pe care le-am redegustat în acest an şi sunt înca “pline de viaţă”, fie la Intervitt, de unde cu greu putem trece peste acea fantastică "Cramposie 2013".
În momentul când vor fi pe piaţă vă recomand să le încercaţi! Cred că vor oferi surprize plăcute şi la degustările de peste zece ani, eu aşa pariez.
Mai aproape de noi se află un "blend" din cei doi struguri, care va poposi într-o gamă nouă. Un nas care îmbină cele două varietăţi, într-un melanj floral şi fructat, cu pastişe minerale. În gust, vom regăsi aceleaşi senzaţii "sauvage", "fibroase", care deosebesc destul de tare vinurile de altele din aceeaşi categorie. Vinul îşi va găsi momentul cel mai propice consumului, cel mai probabil, tot anul viitor, ceea ce nu înseamnă că nu este foarte bun încă de pe acum.
Vinurile roşii 2014 sunt încă foarte crude. De altfel, sunt încă neîmbuteliate. Atât cât mă pricep şi pot anticipa, mă gândesc la minim un an de maturare. De exemplu, aşa cum arată acum, Cabernetul poate îngenunchea cel mai vrednic băutor.
Ce să vă zic, m-am simţit excelent (mai puţin câteva ore în dimineaţa următoare, dar nimic ce o pastilă de ibuprofen n-a putut rezolva), deşi cu greu m-am putut stăpâni de la păcatul lăcomiei în faţa acelor vinuri... Şi o scurtă plimbare prin plantaţia de Tămâioasă a folosit! Aici strugurii nu sunt încă culeşi, nici nu vor fi în viitorul apropiat, deoarece Gabriel doreşte să ajungă la stafidire, cu preţul a 40 la sută din volum. Sunt curios ce licoare va ieşi din ei, poate o contrafaţă albă a ilustrei Busuioace 2011, cine ştie?
În concluzie, am plecat cu speranţa că vom vedea lucruri foarte mari din partea acestei crame mici, dar cochete, din Dealu Mare. Iar dacă patronul (recte Virgil Harabagiu) va fi în continuare suficient de înţelept să lase oenologul să-şi şlefuiască creaţiile în ritmul său, sunt sigur că vom avea şi convingerea.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro
