CONCURS pentru artiştii amatori

CONCURS pentru artiştii amatori
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Concursul Naţional „Carmen Sylva” a ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi îşi propune, ca de fiecare dată, să descopere tineri talentaţi, care nu urmează cursurile unor şcoli sau universităţi cu profil de artă. Mai mult, concursul le permite câştigătorilor să-şi expună lucrările pentru publicul larg, la Castelul Pelişor.

Secţiunile concursului sunt: desen, pictură, gravură şi fotografie, iar lucrările trebuie expediate electronic, până pe data de 1 aprilie 2016, prin completarea formularului de participare afişat pe site-ul Muzeului Naţional Peleş. Competiţia este deschisă tuturor tinerilor din ţară cu vârsta între 7 şi 29 de ani. În cadrul concursului se vor constitui trei categorii: categoria I - pentru persoanele cu vârsta între 7 şi 14 ani, categoria a II-a - pentru intervalul de vârstă 14 şi 21 de ani şi categoria a III-a - pentru tinerii cu vârsta între 21 şi 29 de ani.

Potrivit organizatorilor, obiectivul general al concursului este acela de a continua tradiţia promovării tinerelor talente artistice, începută de Regina Elisabeta, activitate de mecenat continuată de Principesa Maria, care a strâns în jurul ei artiştii plastici ai vremii, patronând societatea Tinerimea Artistică.

Citit 1125 ori Ultima modificare Duminică, 10 Ianuarie 2016 20:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.